CSU, remiză albă pe Bega

Redactia

Seria de invincibilitate continuă pentru liderul seriei de Vest în liga Elitelor-U17. Trupa lui Mugurel Guşatu a avut un meci deloc facil la Timişoara cu ACS Poli, iar partida s-a încheiat fără gol. “Nu am reuşit să marcăm în faţa unei echipe care a dat o replică bună. Este primul joc în care nu reuşim să înscriem după o serie lungă de meciuri în care am avut o eficienţă foarte bună. Ăsta e fotbalul, mai ai parte şi de jocuri de acest gen. Sper să fim mai concentraţi runda viitoare şi să obţinem toate cele 3 puncte”, a declarat tehnicianul Mugur Guşatu. La CSU, în meciul de pe Bega, au jucat: Vlad – Borţa, Băloi, Bogdan, Gunie – Buzan, Țoiu, Enache – Bârzan, Dinu şi Cârlig. Au mai intrat: Pacionel şi Marcov. Etapa viitoare, craiovenii vor juca, sâmbătă, de la ora 14, tot în deplasare, la Târgu Mureş în compania Centrului de Excelenţă din localitate. Trebuie spus că portarul echipei lui Guşatu, Andrei Vlad a fost convocat în premieră la reprezentativa U-18 a României, care în perioada 23-30 martie, va desfăşura o acţiune la Piatra Neamţ, ce include şi două jocuri de verificare în compania reprezentativei similare a Moldovei. Tot în runda de la sfârşitul săptămânii trecute, la republicani B, CSU a reuşit să obţină o victorie la limită, scor 2-1, în faţa argeşenilor de la CS Mioveni. Mihăilă şi Dobre au punctat pentru doljeni, care în runda trecută pierduseră, scor 3-6, la ACSM Râmnicu Vâlcea. Antrenorul juniorilor B, Marian Calafeteanu a început meciul în formula: Bobonete – Șerban, Constantinescu, Sima, Vadasis – Dobre, Stăiculescu, Nichifor, Mihăilă – Zbona, Gârbiţă. Au mai jucat: Grigoraşcu şi Cristea. Runda următoarea, echipa antrenată de Calafeteanu se va deplasa în Trivale, unde va da piept cu LPS Viitorul Piteşti.

Juniorii C, succes la scor cu Dinamyk

Lider în competiţia juniorilor C, CSU a repurtat o victorie la scor, 9-0, în faţa celor de la Dinamyk Craiova. Au marcat pentru trupa lui Nelu Petrişor: Pacionel 3, Baiaram 2, Niţuică 2, Militaru şi Pătulea. Primul “11” folosit de antrenorul Nelu Petrişoar a fost: Manea – Militaru, Ionescu, Manea, Popa – Rezeanu, Pătulea, Niţuică, Baiaram – Pacionel, Tudor. Au mai jucat: Zdrancotă, Marin şi Păun. În urma succesului CSU îşi consolidează poziţia de lider având 14 victorii din tot atâtea runde jucate şi un golaveraj: 120-3.

 

Liga Elitelor-U17, seria Vest

Etapa a XVII-a

FC Braşov – UTA Bătrâna Doamnă 1-6

ACS Poli Timişoara – CSU Craiova 0-0

Unirea Alba Iulia – Interstar Sibiu 2-1

Gaz Metan Mediaş – LPS Bihor 0-3

FC Ardealul – Centrul de Excelenţă Timişoara 2-0

Pandurii Tg. Jiu – Centrul de Excelenţă Tg. Mureş 3-2

Universitatea Cluj – LPS Satu Mare 4-2

 

Clasament

1. CSU Craiova 17 13 4 0 44-8 43

2. FC Ardealul 17 12 2 3 45-20 38

3. Universitatea Cluj 17 12 1 4 56-25 37

4. Poli Timişoara 17 9 2 6 29-27 29

5. Cent. de Excelenţă Timişoara 17 8 3 6 34-29 27

6. LPS Bihor 17 8 2 7 33-27 26

7. Cent. de Excelenţă Tg. Mureş 17 8 1 8 38-37 1 25

8. Pandurii 17 7 2 8 39-38 23

9. FC Braşov 17 7 1 9 38-47 22

10. LPS Satu Mare 17 7 1 9 30-39 22

11. Unirea Alba Iulia 17 6 0 11 26-43 18

12. UTA Bătrâna Doamnă 17 4 4 9 30-33 16

13. Interstar Sibiu 17 4 2 11 16-36 14

14. Gaz Metan Mediaş 17 0 3 14 15-64 -49 3

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol