Viceprimarul Daniel Cîrjan susţine că acţiunea DNA este benefică nu numai în Primăria Severin, ci în orice instituţie publică în care se află şi uscături. Cîrjan susţine că procurorii au intrat, încă de la primele ore ale dimineţii, în biroul primarului Constantin Gherghe şi că acesta din urmă ar fi vizat de anchetatori.Până la închiderea ediţiei primarul Constantin Gherghe sau alţi oficiali din Primăria Severin nu au prezentat un punct de vedere referitor la această situaţie.
Viceprimarul Primăriei Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan ne-a declarat că doi procurori DNA au venit, ieri, pentru verificări în sediul Primăriei , cel vizat fiind primarul Constantin Gherghe: ,, Doi procurori DNA sunt, de la orele 9.00 ale dimineţii, în biroul primarului Constantin Gherghe. Eu am spus în nenumărate rânduri că sunt nereguli mari în Primăria Severin , am prezentat public şi raportul Curţii de Conturi drept dovadă. Dacă au venit pentru asta sau pentru altceva nu ştiu. Ce vă pot spune este că mie unul nu-mi dă fiori reci această vizită a DNA-ului, poate la alţii, ci dimpotrivă. Este ceva bun, ceva benefic pentru că dacă cineva greşeşte indiferent că se numeşte Gherghe sau altcumva trebuie să plătească, la fel cum plăteşte şi cel care fură o găină. Instituţiile publice trebuie curăţate de uscături, acolo unde există uscături. E ceva firesc şi necesar!”, ne-a declarat, ieri, viceprimarul Daniel Cîrjan.
Nereguli la anveloparea blocurilor
Având la dispoziţie doar aceste informaţii, cel mai probabil, procurorii DNA au venit să verifice pentru contractele de anvelopare a blocurilor pe programul guvernamental. Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe s-a făcut cu mari nereguli la Drobeta Turnu Severin, aşa cum rezultă dintr-un raport al Curţii de Conturi Mehedinţi, prejudiciul creat fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro. Pentru reabilitare, Primăria Turnu Severin a încheiat cinci contracte de proiecte şi execuţie de lucrări în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, dintre care 2 contracte au fost atribuite prin „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”, nefiind atribuite prin licitaţie publică. Unele preţuri la materiale, manoperă, utilaje şi transport au fost semnificativ diferite de la un bloc la altul, în cadrul aceleaşi oferte. Aceste diferenţe au dus la costuri suplimentare din partea asociaţiilor de proprietari. Echipa de audit a stabilit că Primăria Drobeta Turnu Severin şi-a creat nelegal obligaţii de plată către constructori în sumă totală estimată de 4.290.591 lei – inlusiv TVA, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate, dar facturate de constructori, precum şi diferenţe preţ materiale, manoperă, utilaj, transport, cheltuieli indirecte şi profit, ofertate în afara prevederilor legale şi facturate de constructori. Prejudiciul total estimat de echipa de audit de la Curtea de Conturi Mehedinţi este de 6.362.718 lei, în următoarea structură: de la bugetul de stat suma de 4.838.641 lei, iar de la bugetul local – 1.524.076 lei. Trebuie precizat că anveloparea blocurilor în Drobeta Turnu Severin s-a făcut în cadrul “programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe”, în cadrul căruia finanţarea executării lucrărilor de inervenţie s-a asigurat astfel: 50 la sută din alocaţii de la bugetul de stat, în limta fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei; 30 la sută din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi 20 la sută din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari.







