Mercedesul lui Ceauşescu a fost licitat la Stuttgart

Redactia

Maşina ce i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost cumpărată de o casă de licitaţii contra sumei de 49 450 euro, iar banii vor fi donaţi unei fundaţii din Romania.

Nicolae Ceauşescu era deja în fruntea statului român de căţiva ani, când şi-a achiziţionat acest Mercedes-Benz 350 SL, în 1973, informează News.ro, potrivit protv.ro.

În 1999, guvernul roman a scos la licitaţie averea dictatorului Nicolae Ceauşescu, iar printre obiectele vândute a fost şi acest Mercedes-Benz, care, la acea vreme, parcursese doar 4.038 kilometri. Maşina a fost recondiţionată cu piese furnizate de Mercedes-Benz România. Până în 2007, a atins 17.500 kilometri la bord, iar de atunci nu a mai fost condusă.

Vehiculul păstrează elemente din sistemul de siguranţă instalat de vestita poliţie politică a regimului comunist de la Bucureşti, Securitatea.

Maşina are certificat din care reiese că i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, proprietarul fiind un barbat din Irlanda, Conor Hughes, informează protv.ro.

Foto:stirileprotv.ro

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol