joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul viceprimar al Severinului, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare

Alături de Mircea Grosu au mai ajuns după gratii fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi,  Eugen Nelu Spătaru, precum şi o femeie pe nume Delia Tudoroniu. Restul de 5 din cei 8 inculpaţi în dosarul cu manevre cu terenuri pe malul Dunării,  instrumentat de DNA , s-au ales cu condamnări la închisoare cu suspendarea executării pedepselor.

 

Fostul viceprimar PDL al municipiului Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu, şi actual  consilier local severinean PNL,  a ajuns la puşcărie pentru a ispăşi o  condamnare de 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Alături de el au mai fost aduşi după gratii fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi,  Eugen Nelu Spătaru. Acesta are de executat  4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. În acelaşi dosar instrumentat de DNA,  şi Tudoroniu Delia a fost condamnată la 3 ani închisoare cu executare , pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată. Sentinţa dată în şedinţa de judecată a Curţii de Apel Craiova din data de 3 06 2015 a rămas definitivă întrucât pe data de 11 martie 2016, deci în urmă cu câteva zile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul făcut de inculpaţi şi de DNA în această speţă. Aşa că o parte din inculpaţi fac puşcărie întrucât au primit închisoare cu executare, alţii au scăpat mai uşor, cu închisoare cu suspendare. ,,Norocoşii”, dacă se poate spune aşa , sunt cei condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei, o grămadă de persoane cunoscute în judeţ. Îi prezintă pe toţi aşa cum reiese din soluţia pe scurt a instanţei de judecată: condamnă pe inculpatul George Răducu Laciu la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată. Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare. Condamnă pe inculpatul Nicolae Iancu la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Condamnă pe inculpatul Ion Marian Stoichescu  la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.Condamnă pe inculpatul Teodor Pavelescu la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de instigare la abuz în serviciu în formă calificată În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3. Condamnă inculpata Marta Ilinca  la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.  În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.

 

Faptele conform rechizitoriului DNA

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui  IANCU NICOLAE, registrator şef la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată; TUDORONIU DELIA, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată;  GROSU MIRCEA SEVASTIAN, viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (2 acte materiale); SPĂTARU NELU EUGEN, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (2 acte materiale); LACIU RĂDUCU GEORGE, şef Serviciu patrimoniu în cadrul S.C. HIDROELECTRICA S.A. – Sucursala Porţile de Fier, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată; STOICHESCU ION MARIAN, persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată; PAVELESCU TEODOR, director general la S.C. HIDROELECTRICA S.A. – Sucursala Porţile de Fier, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de: participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi instigare la abuz în serviciu în formă calificată; ILINCA MARTA, notar public, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani; 

 

Terenurile de pe malul Dunării, atrăgătoare

Potrivit DNA, în cursul lunii noiembrie 2010, inculpata Tudoroniu Delia, cu rea credinţă, a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, majorarea suprafeţei de teren, deţinută cu titlu legal, de 300 m.p. până la 34.121 m.p., determinându-l totodată pe inculpatul Iancu Nicolae să emită în mod nelegal, încheierea de Carte funciară nr. 24513 din 22.11.2010. Prin aceste acţiuni, s-a urmărit obţinerea pentru sine, dar şi pentru inculpaţii Grosu Mircea Sevastian, viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin şi Spătaru Nelu Eugen, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, a suprafeţei de teren respective. În vederea obţinerii aceleiaşi finalităţi, inculpatul Grosu Mircea Sevastian l-a determinat pe Pavelescu Teodor să ateste, prin ştampila S.C. HIDROELECTRICA S.A. – Sucursala Porţile de Fier, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010, sunt reale şi că este de acord cu acestea. Actul respectiv a fost întocmit, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, de către inculpatul Laciu Răducu George, şef Serviciu patrimoniu în cadrul S.C. HIDROELECTRICA S.A. – Sucursala Porţile de Fier, care a urmărit crearea unei false reprezentări a realităţii, deoarece terenul respectiv era de fapt, proprietatea publică al statului, aflat în administrarea S.C. HIDROELECTRICA S.A. Documentaţia cadastrală ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. 24513 din 22.11.2010, a fost întocmită, în perioada iulie-noiembrie 2010, de către inculpatul Stoichescu Ion Marian, identificând şi materializând limitele imobilului, în disonanţă cu actele doveditoare a dreptului de proprietate prezentate de inculpata Tudoroniu Delia.

 

Relaţii strânse de prietenie între cei opt inculpaţi

În cursul anului 2011, inculpata Ilinca Marta, în calitate de notar public, la solicitarea inculpatei Tudoroniu Delia, a acceptat să dezmembreze terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., în patru loturi cu suprafeţe inegale. Ulterior, a transferat loturile rezultate din dezmembrare către alte persoane, prin acte autentice de vânzare-cumpărare, introducându-le astfel în circuitul civil cu aparenţă de legalitate, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului respectiv.

De asemenea, tot în rechizitoriu se arată că la data de 25 iulie 2008, inculpata Tudoroniu Delia a cumpărat de la o persoană fizică suprafaţa de 300 m.p. teren neproductiv, situată în intravilanul comunei Hinova, învecinată la nord şi la vest cu 2 terenuri inundabile, expropriate, aflate în administrarea S.C. HIDROELECTRICA S.A.
Pe acest teren, aflat pe malul Dunării, inculpata Tudoroniu Delia dorea să construiască o pensiune turistică. Cum suprafaţa de 300 m.p. era insuficientă realizării unui astfel de obiectiv şi nici nu avea ieşire la fluviu, inculpata Tudoroniu Delia s-ar fi preocupat să găsească o soluţie pentru a intra în proprietatea unei suprafeţe de teren mult mai mari.
În acest sens, ar fi apelat la sprijinul rudei sale prin alianţă, inculpatul Grosu Mircea Sevastian, care l-a rândul său ar fi apelat la sprijinul directorului OCPI Mehedinţi, Spătaru Nelu Eugen.

Profitând de împrejurarea că terenul proprietatea publică a statului nu era înscris în Cartea Funciară, inculpatul Spătaru Nelu Eugen ar fi identificat soluţia formulării, de către inculpata Tudoroniu Delia, a unei cereri de modificare a suprafeţei.
Tot de la inculpat ar fi venit şi sugestia, ca documentaţia cadastrală ce urma să fie ataşată cererii, să fie întocmită de persoana fizică autorizată Stoichescu Ion Marian din oraşul Strehaia, acesta fiind perceput ca persoană care s-ar abate uşor de la dispoziţiile legii în efectuarea lucrărilor cadastrale. 

Documentaţia respectivă ar fi fost întocmită, fără ca inculpatul să fi identificat şi materializat limitele imobilului a cărui suprafaţă de 34.121 m.p., se cerea a fi înscrisă în Cartea funciară.  Ulterior, aceste documente ar fi ajuns, prin intermediul inculpatului Grosu Mircea Sevastian la inculpatul Pavelescu Teodor.   Acesta, în prezenţa viceprimarului, l-ar fi convocat în biroul său pe şeful Serviciului Patrimoniu, Laciu Răducu George, căruia i-ar fi prezentat documentaţia şi i-ar fi cerut să facă cele necesare pentru semnarea procesului-verbal de vecinătate, deşi coordonatele terenului respectiv se suprapuneau cu cele ale suprafeţei, proprietatea statului, administrată de S.C. HIDROELECTRICA S.A. – Sucursala Porţile de Fier.  După ce a reintrat în posesia documentaţiei, inculpatul Grosu Mircea Sevastian s-ar fi preocupat ca procesul verbal să fie semnat şi de ceilalţi „vecini”. 
La data de 19.11.2010, documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul Stoichescu Ion Marian ar fi fost depusă la OCPI Mehedinţi împreună cu cererea de recepţie şi înscriere, prin care inculpata Tudoroniu Delia ar fi solicitat recepţia modificării suprafeţei imobilului de la 300 m.p. la 34.121 m.p. şi intabularea dreptului de proprietate asupra acesteia.Aici, la rugămintea inculpatului Spătaru Nelu Eugen, registratorul şef Iancu Nicolae ar fi ignorat faptul că, persoana desemnată cu soluţionarea lucrării avea dubii asupra admisibilităţii cererii, fiind astfel incertă soluţia ce urma a fi adoptată. La data de 22.11.2010, inculpatul Iancu Nicolae ar fi semnat în locul registratorul respectiv încheierea de Carte funciară nr. 24513.

În scopul ascunderii originii ilicite a terenului, în primăvara anului 2011, inculpaţii Grosu Mircea Sevastian, Spătaru Nelu Eugen şi Tudoroniu Delia ar fi hotărât să dezmembreze terenul în suprafaţă de 34.121 mp. şi să transfere loturile rezultate din dezmembrare, către alte persoane, introducându-le astfel în circuitul civil cu aparenţa de legalitate.Pentru aceasta, au apelat la notarul public Ilinca Marta, vecină cu părinţii inculpatului Spătaru Nelu Eugen, care ar fi acceptat să autentifice înscrisurile în lipsa unui titlu valabil de proprietate. 

Valoarea terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., de care statul a fost deposedat prin faptele inculpaţilor este de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, sumă cu care Ministerul Economiei s-a constituit parte civilă în cauză.

 

Politica