miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Arthur Andriţoi propune o revoluţie în administraţia locală

După ce a apărut ca marea surpriză a alegerilor pentru Primăria Craiova, Arthur Andriţoi surprinde din nou cu anunţul “Craiova caută SENATORI!”. Proiectul tânărului candidat urmează linia, deja stabilită, de a implica cetăţenii în luarea deciziilor, de această dată, prin crearea unui Senat al oraşului.

Proiectul îndrăzneţ îşi propune să aducă în prim-plan oameni de bază ai societăţii craiovene, oameni cu experienţă şi cu renume în domenii precum educaţie, justiţie, sănătate, administraţie, etc. Fiecare cartier craiovean va avea un reprezentant în Senatul Craiovei, care va fi apolitic şi va avea funcţia onorifică de senator.

Ideea se bazează pe modelul roman şi vine în apărarea intereselor cetăţenilor, care vor putea, în acest fel, prin reprezentanţii din fiecare cartier, să îşi spună punctul de vedere cu privire la proiectele pe care Primăria vrea să le implementeze.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Vă întrebaţi, poate, de ce este necesară înfiinţarea acestui Senat al Craiovei? Ei bine, consilierii locali sunt persoane alese pe listele unor partide politice, sunt persoane care, la un moment dat, ar putea urmări anumite interese pentru ducerea la îndeplinire sau nu a diverse proiecte, în detrimentul interesului cetăţeanului. Existenţa acestui senat, care va avea rol consultativ, va înlătura această posibilitate şi va pune pe primul loc binele oamenilor. De aceea avem nevoie de persoane active, implicate, hotărâte şi, bineînţeles, foarte bine pregătite în toate domeniile. Avem nevoie de oameni care să pună umărul la schimbarea în bine a administraţiei locale,” afirmă Arthur Andriţoi.

La sfârşitul lunii martie, Arthur Andriţoi a anunţat că va începe şi o campanie de strângere de proiecte, în toate cartierele din Craiova, pentru ca astfel oamenii să aibă posibilitatea de a se implica şi de a-şi face cunoscute nemulţumirile care, împreună cu o echipă de specialişti, vor fi transformate în proiecte pentru Craiova.

 

 

 

Politica