Gorghiu şi Blaga, aşteptaţi în Slatina

Redactia

Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, sunt aşteptaţi astăzi în Slatina pentru lansarea oficiala a candidatului Marius Bălaşa pentru funcţia de primar al municipiului.

Copreşedinţii PNL, conform agendei, vor lua parte la întâlnirile cu membrii prezenţi la Şcoala Politică a Tinerilor din Partidul Naţional Liberal de la Scorniceşti. Al doilea eveniment este întâlinerea cu femeile de afaceri din judeţ, ultimul punct fiind conferinţa de presă cu mass media locală.

Miercuri, la Caracal, începând cu ora 18:00, a avut loc sedinţa comitetului municipal PNL Caracal, la care au participat şi cei doi co-preşedinţi ai PNL OLT: Gigel Știrbu şi Siminică Mirea. Scopul întâlnirii cu membrii caracaleni a fost acela de a discuta de nivelul pregătirii alegerilor locale din municipiu, precum şi colaborarea vechilor membrii ai organizaţiei cu noul candidat la primărie, Eduard Ciocăzanu.

La Slatina liberalii au ales tripleta Marius Bălaşa, Andrei Iordache şi Victor Iacobescu.

Andrei Iordache ar putea aduce partidului multe voturi din rândul medicilor de la SJU Slatina, iar Iacobescu se bazează pe dascăli din oraş.

- Advertisement -

Pentru Corabia, liberalii merg pe mâna lui Ștefan Pirlea. Important, în oraşul de la Dunăre este ca cele două tabere să conlucreze: oamenii lui Ștefan Pirlea şi oamenii lui George Ciucu. Lupta la Corabia va fi foarte grea ( să nu uităm, din Corabia este preşedintele C.J. Olt, pesedistul Paul Stănescu ).

Cu siguranţă co-preşedintele PNL OLT Gigel Știrbu îşi doreşte un rezultat bun. Nu îi va fi uşor, PSD-ul la Olt este o forţă.

 

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol