Pista Aeroportului Internaţional Craiova, reabilitată la foc automat

Redactia
4 Min Read

Pista Aeroportului Internaţional Craiova a fost reabilitată. S-a făcut în cinci săptămâni ceea ce trebuia să se facă în cinci luni, spune preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Astfel, zborurile de pe Aeroportul din Bănie pot fi reluate chiar de azi. De altfel şi compania low-cost care operează pe acest aeroport a anunţat reluarea zborurilor din 10 noiembrie.

“Este o zi mare pentru Consiliul Judeţean Dolj şi pentru Aeroportul Internaţional Craiova. Suntem pregătiţi ca, de mâine, să reluăm în forţă activitatea pe aeroport. Toată lumea implicată în acest proiect de peste 24 de milioane de euro s-a mobilizat exemplar, pentru că, după numai cinci săptămâni, s-a realizat ceea ce ar fi trebuit să se finalizeze în cinci luni – pista de decolare-aterizare, calea de rulaj, precum şi reabilitarea platformei de îmbarcare. A fost o muncă intensă, cu oameni care au lucrat pe aeroport şi câte 30 de ore neîntrerupt, cu peste 70.000 de tone de asfalt turnat de către constructori pentru o pistă care va rezista zeci de ani de acum înainte. Aeroportul Internaţional Craiova, un obiectiv care aparţine Consiliului Judeţean Dolj şi pentru care au fost depuse toate eforturile în vederea reabilitării şi modernizării, va rămâne fala regiunii Oltenia. Suntem mândri de tot ce am realizat aici, împreună cu echipa de la aeroport”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj

Vicepreşedintele CJ Dolj, Alina Tănăsescu, a anunţat că aseară urma să aterizeze pe aeroport aeronava care avea zbor către Roma.

Cristinel Iovan, vicepreşedinte al CJ Dolj, a declarat că, la finalizarea lucrării, constructorii s-au luat în braţe:

„Vreau să vă spun că aseară, la ora 20.30, când s-a pus ultimul strat de asfalt a fost un moment foarte emoţionant constructorii s-au luat în braţe şi au spus: am terminat. Nici ei, în lunga lor activitate, nu mai văzuseră ca o astfel de lucrare să se facă în România.”

Directorul Aeroportului a reamintit că lucrările de modernizare nu se opresc aici.

„Ne mai rămân lucrări de făcut, mă refer la platforma de îmbarcare-debarcare şi la echipamentul de balizaj, care pe măsură ce echipamentele încep să sosească le vom pune în operă sub trafic şi pe măsură ce se realizează fiecare fir îl vom aprinde în speranţa că sprijinim procedurile de aterizare în condiţii de vizibilitate redusă. Vom mai avea, probabil, şi în această iarnă cu ceaţa, dar este ultima”, a declarat directorul Aeroportului, Mircea Dumitru.

Pe lângă reabilitarea actualei pistei de decolare-aterizare, va fi extinsă şi platforma de îmbarcare-debarcare cu modernizarea instalaţiei de balizaj, construirea unui post de transformare, precum şi realizarea unui nou sistem de canalizare, o nouă staţie de comandă a balizajului, refacerea şi construirea acostamentelor pistei din zona de siguranţă.

Iniţial operatorul low-cost anunţase că zborurile de pe Aeroportul din Craiova vor fi reluate din 25 octombrie. Apoi, reprezentanţii Wizz Air s-au răzgândit şi, cu doar două zile înainte de data anunţată, au informat pasageri şi autorităţile doljene că nu vin în Bănie mai devreme de 10 noiembrie, motivând nefinalizarea unor lucrări. Mai mulţi pasageri rezervaseră deja bilete. Aceştia au avut posibilitatea să-şi ceară banii înapoi, ori să ia unul dintre autocarele puse la dispoziţie şi să meargă la aeroport în Bucureşti.

În vara acestui an, Aeroportul din Craiova a primit titlul de aeroport internaţional.

 

 

 

Distribuie acest articol