Update: Sorin Cîmpeanu și-a delegat atribuțiile de ministru al Afacerilor Interne către secretarul de stat în MAI Ilie Botoș.
"Astăzi, 09.11.2015, în urma demisiei viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, primul-ministru interimar Sorin Cîmpeanu a preluat conducerea Ministerului Afacerilor Interne. În același timp, primul-ministru interimar și-a delegat atribuțiile de ministru al Internelor către Ilie Botoș, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne", potrivit unui comunicat transmis de Guvern.
Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele prin care ia act de demisia lui Gabriel Oprea. Astfel, în funcția de vicepremier și ministru de Interne interimar a fost desemnat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit unor surse oficiale, Agerpres, Oprea și-a dat demisia vinerea trecută, când a anunțat la Palatul Cotroceni că își deleagă atribuțiile secretarului de stat în MAI Ilie Botoș.