Claudiu Petre și Adrian Rugină, decorați post-mortem

Redactia

Claudiu Petre și Adrian Rugină, victime ale incendiului din clubul „Colectiv” au fost decorați post-mortem cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, de către Klaus Iohannis.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieţi cu preţul sacrificiului suprem.

Între timp, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat faptul că cei trei administatori ai clubului,  MINCU COSTIN, ANASTASESCU GEORGE- ALIN, GANCEA PAUL-CĂTĂLIN, au fost reținuți sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă. 

Din datele și probele administrate ulterior a rezultat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club.

Foto:metalhead.ro

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol