sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

A doua remiză la rând pentru ”satelit”

Puştii de la echipa a doua a celor de la CSU au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, la Iºalniþa, contra echipei Minerul Motru, contând pentru etapa a 10-a din Liga a III-a, seria 4. Conduşi pe banca tehnică de Tibi Lung şi Alin Gavrilă, principalul Mogoşanu fiind plecat cu echipa mare la Giurgiu, craiovenii au marcat primii prin Mazarache (11), care a primit o pasă excelentă de la Ciocoteală, a pătruns pe partea stângă şi a trimis mingea pe lângă portarul Bănică. Vârful celor de la CSU II a ajuns la cota de cinci goluri pentru echipa satelit, după reuşita din meciul cu Cetate Deva, şi tripla realizată în prima etapă, când doljenii au reuşit singurul succes, 3-1 cu CSM Lugoj. Motrenii şi-a arătat de câteva ori colþii, iar în minutul 35, Cruceru a reluat cu capul peste Popescu, care are vina sa la gol, după ce respinsese în faţă o centrare venită de pe partea dreaptă.

”Din păcate nu am reuşit să ne impunem nici de data aceasta, cu toate că am condus din nou. O victorie ar fi fost nemaipomenită pentru aceşti jucători tineri de care dispunem. Ei şi-au dorit să obţină un succes, dar se vede în continuare că nu sunt experimentaþi şi din dorinþa de-a face lucruri bune mai şi greşesc”, a spus Tibi Lung.

La CSU II în jocul cu Minerul Motru au evoluat: L. Popescu – Ghincea, Ciocoteală, Drăghici, Luică – Hodea, Armăşelu (’63 Căle), Iuga (’79 Gârbiţă) – Mazarache, Jurj (’86 Cârlig), Petre (’77 Căpăţână). Oaspeţii, antrenaţi de Liviu Cojocaru, au evoluat astfel: Bănică – Inclăzan (’90+2 Gavrilescu), Dicu, Colareza, Hanu – Cruceru, Nicoloff (’90+4 Frânculeţ), Tudoran, Tora – Ghighilicea, Pruteanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”A fost un meci echilibrat, am jucat împotriva unei ehipe cu mulþi tineri de perspectivă, dar important pentru noi este că am recuperat punctul pierdut etapa trecută pe teren propriu. Nici noi nu suntem într-o situaþie extraordinară în clasament, dar sper să ne revenim pe parcurs”, a declarat antrenorul Minerului, Liviu Cojocaru.

Trebuie menţionat faptul că în minutul 85 jocul de la Işalniţa a fost oprit după ce un spectator a făcut o convulsie şi au intervenit medicii de la ambulanţă.

 

 

 

 

 

 

 

Liga a III-a, seria a IV-a, etapa a X-a

 

Pandurii II Tg. Jiu – CSM Lugoj 2-1

Naþional Sebiş – Millenium Giarmata 1-0

Cetate Deva – Nuova Mama Mia Becicherecul Mic 1-1

CSU II Craiova – Minerul Motru 1-1

FC Hunedoara – Metalurgistul Cugir 2-3

Performanţa Ighiu – ASU Poli Timiºoara 0-0

CS Ineu – Măgura Cisnădie 2-0

ACSO Filiaşi a stat.

 

Clasament

1. ASU Poli 9 7 1 1 19-5 22

2. Naţional Sebiş 10 7 1 2 13-6 22

3. Metalurgistul Cugir 9 6 1 2 22-12 19

4. CSM Lugoj 9 6 0 3 14-7 18

5. Performanţa Ighiu 10 4 4 2 12-6 16

6. FC Hunedoara 10 5 0 5 21-17 15

7. Pandurii Târgu-Jiu II 10 4 3 3 13-11 15

8. Becicherecul Mic 9 4 2 3 12-10 14

9. Minerul Motru 10 2 5 3 6-11 11

10. Măgura Cisnădie 9 3 2 4 8-15 11

11. CS Ineu 9 3 1 5 6-12 10

12. Cetate Deva 9 2 3 4 9-14 9

13. CSU II 9 1 2 6 8-16 5

14. Milenium Giarmata 9 1 2 6 6-16 5

15. ACSO Filiaşi 9 1 1 7 7-18 4

 

Etapa viitoare

6 noiembrie, ora 14

ACSO Filiaşi – Pandurii II Tg.Jiu

Becicherecu Mic – CSU II Craiova

Măgura Cisnădie – Cetate Deva

7 noiembrie, ora 14

CSM Lugoj – FC Hunedoara

Metalurgistul Cugir – Naţional Sebiş

Millenium Giarmata – Performanţa Ighiu

ASU Poli – CS Ineu

Mineru Motru va sta.

 

Politica