Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova a inaugurat, miercuri seara, un nou spaţiu cultural destinat artelor şi întâlnirilor cu publicul craiovean, şi nu numai. Vor avea loc diverse evenimente culturale, spectacole, chiar şi piese de teatru care se pot juca într-un spaţiu modest, aşa cum a descris directorul instituţiei culturale încăperea aflată în aripa stângă faţă de intrarea principală a clădirii teatrului. Acolo funcţionează şi agenţia teatrală.
„Ne-am gândit că acest spaţiu este mult prea mare pentru o agenţie şi este totuşi un spaţiu suficient ca să organizăm aici, tot felul de evenimente culturale. Spaţiul va fi deschis tuturor celor care au un proiect care poate fi găzduit aici. Nu e vorba doar de proiecte teatrale, de spectacole, pot fi găzduite expoziţii, deja avem aici o mică expoziţie de fotografie. Proiectul sălii este făcut de arhitecta Simona Negrilă, o scenografă care a gândit în felul acesta spaţiul. Pot fi aici expoziţii de pictură, fotografie, sculptură, de dimensiuni comparabile cu ceea pe care o oferă sala, lansări de carte, spectacole de teatru compatibile cu acest spaţiu extrem de modest. Nu oferă condiţiile tehnice ale unei scene, dar oferă în schimb căldura publicului foarte aproape de actor. Este destinat şi unor recitaluri muzicale. Orice doritor care poate arăta ce-i poate mintea şi talentul şi dacă considerăm că proiectul este compatibil cu locul şi firma Teatrului Naţional îl vom prezenta aici”, a declarat directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Mircea Cornişteanu.
Inaugurarea noului spaţiu a fost marcată printr-un microrecital cu piese pentru violoncel, clasice şi contemporane susţinut de maestrul Mircea Suchici, solist intrumentist al Filarmonicii “Oltenia. Alături de el, la vioară, a concertat Andreea Suchici, elevă la Liceul de Arte “Marin Sorescu”. În plus, publicul prezent în sală a vizionat spectacolul FLORI PENTRU ALGERNON, o creaţie a actriţei TNC, Iulia Colan. Spectacolul (producţie a Teatrului ACT), este multipremiat, cel mai recent premiu acordat fiind la Festivalul de Teatru “Excelsior TEENFEST”, Bucureşti. Totodată, spectacolul a fost selecţionat pentru a fi reprezentat la Festivalul Naţional de Teatru 2015.
În aceeaşi seară va fi vernisată expoziţia tânărului fotograf ALBERT DOBRIN, in / out (the curtain). Albert Dobrin este născut în Craiova şi este student în anul IV la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”, Bucureşti.
Nu în ultimul rând, a fost prezentat volumul de teatru “Soţii, prietene, amante”, de Cornel Mihai Ungureanu, recent nominalizat la Premiul Festivalului de Literatură (festLIT) Cluj, ediţia a II-a. Una dintre piesele volumului, “Ultimul dans al libelulei”, a fost prezentată la TNC în cadrul proiectului “Autorii sunt în sală” destinat prezentării de spectacole-lectură în premieră, în prezenţa autorilor.
Accesul la toate evenimentele găzduite în noul spaţiu va fi gratuit.