sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Bilanţ negativ cu Astra

Ziua de vineri este una deosebită pentru jucătorii CSU pentru că seara de la ora 20.30 vor întâlni liderul ligii, Astra Giurgiu. Pentru echipa craioveană este un joc extrem de important, un rezultat favorabil apropiind-o în clasament de locurile fruntaşe ale play-off-ului. Victoria obţinută contra “câinilor” runda trecută îi obligă pe Vătăjelu şi compania la un rezultat pe măsură în întâlnirea cu giurgiuvenii. Aceştia, deşi s-au calificat, au ieşit şifonaţi dar şi obosiţi după confruntarea de cupă de marţi contra divizionarei secunde FC Braşov. Mai mult, ieri dimineaţă, delegaţia astrală a tras şi oarece spaimă după accidentul în care a fost implicat autocarul cu care făceau deplasarea spre casă.

Duelurile dintre Astra şi noua echipă a Craiovei sunt de partea gazdelor de vineri seară. În cele trei întâlniri, CSU nu a reuşit decât o remiză, în primăvară, scor 0-0, în returul primului sezon de A. În tur, trupa antrenată acum de Șumudică se impusese cu 5-0. Tot în acest an, mai prin vară, giurgiuvenii au câştigat jocul tur în Bănie, scor 2-1. Atunci, liderul ligii întâi obţinea cele trei puncte la ultima fază a jocului, prin reuşita lui Dandea.

Acum, ar fi momentul ca oltenii să obţină primul succes, mai ales că sunt pe val după victoriile din deplasare din ultimele etape, excepţie fiind vizita de acum două etape de la Botoşani. O victorie, atât pentru clasament, cât şi pentru moralul unor jucători ca cei ai Craiovei, este imperios necesară. Dar important este ca actualii jucători să obţină ceva pentru că mereu Bănia a fost inferioară actualilor giurgiuveni de pe vremea când evolua pentru oraşul lui Caragiale, Ploieşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fosta echipă a Băniei, Universitatea Craiova a disputat până la desfiinţare mai multe meciuri contra astralilor, dar şi ea are un bilanţ nefavorabil pe prima scenă fotbalistică: 3 victorii, 6 egaluri şi 5 înfrângeri şi un golaveraj 13-19 după cum se poate vedea pe labtof.ro. În liga secundă, când s-au întâlnit în sezonul 2005-2006, Universitatea s-a impus acasă cu 5-2 şi în deplasare cu 3-0.

 

 

Trei puşti craioveni la U19

După ce s-a antrenat cu echipa mare a CSU, Raul Hreniuc a făcut pasul la Naţionala U19 a României. El se alătură lui Alin Manea şi Angelo Iuga, obişnuiţi ai lotului tricolor. Cei trei jucători ai Craiovei vor participa în perioada 11-18 noiembrie la preliminariile Campionatului European U19, ce se vor desfăşura la Oradea. Jucătorii vor intra în programul echipei naţionale de pe data de 4 noiembrie.

Politica