Deşi iniţial se anunţase că zborurile de pe Aeroportul din Craiova vor fi reluate din 25 octombrie, reprezentanţii Wizz Air s-au răzgândit şi, cu doar două zile înainte de data anunţată, au informat pasageri şi autorităţile doljene că nu vin în Bănie mai devreme de 10 noiembrie. Mai mulţi pasageri rezervaseră deja bilete. Aceştia au posibilitatea să-şi ceară banii înapoi, ori să ia unul dintre autocarele puse la dispoziţie şi să meargă în Bucureşti de unde vor zbura către destinaţia dorită.
„Ne-am dorit şi ne dorim în continuare ca această mare investiţie să fie o investiţie port-drapel a întregii regiunii Oltenia. Am văzut la lucru oameni şi firme aşa cum n-am mai văzut de pe alte vremuri. S-a lucrat într-o lună şi jumătate circa 50% din întreaga investiţie. Până la sfârşitul zilei de sâmbătă pista este gata. Ne-am dorit să începem aceste zboruri de duminică, un moment ales de compania de zbor şi noi am făcut presiuni pentru finalizarea lucrărilor. În cursul acestei zile am primit un comunicat de presă de la Wizz Air care ne anunţă că din motive tehnice nu poate să opereze de duminică pe acest aeroport deşi vânduse multe bilete, pentru faptul că forul de specialitate aeronautic nu-i permite să facă acest lucru mai departe întrucât a depus dosarul cu caietul de sarcini, la vremea respectivă, cu operare pe platforma din faţa terminalului. Noi pe această pistă, operăm la capătul ei, în zona numită Alfa, acolo vin toate personalităţile şi VIP-urile, acolo se îmbarcă soldaţii, e uzuală. Avem acum o presiune suplimentare şi până pe 10 noiembrie, dată pentru care nu ne-a consultat nimeni, noi trebuie să fim gată cu toate celelalte lucrări”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Pe lângă reabilitarea actualei pistei de decolare-aterizare, va fi extinsă şi platforma de îmbarcare-debarcare cu modernizarea instalaţiei de balizaj, construirea unui post de transformare, precum şi realizarea unui nou sistem de canalizare, o nouă staţie de comandă a balizajului, refacerea şi construirea acostamentelor pistei din zona de siguranţă.