Liceenii craioveni, cei din Drobeta Turnu Severin și cei din București vor putea învăța o nouă formă de recitare a propriilor creații de la poetul american Matt Mason, invitat în România de Ambasada Statelor Unite ale Americii, informează Agerpres.
Prima demonstrație de "slam poetry" va avea loc miercuri, la Craiova, de la ora 16,00, la Colegiul Național Carol I, a informat, astăzi, Ambasada SUA, prin intermediul unui comunicat. Vineri, tot de la ora 16,00, Matt Mason va fi prezent la Colegiul Național "Gheorghe Țițeica" din Drobeta-Turnu Severin. Iar, săptămâna viitoare, marți (de la ora 10,00) și miercuri (de la ora 15,30), poetul va fi prezent în București, la Comisia Fulbright, unde va avea discuții cu studenți de la studii americane și cu elevi de liceu, potrivit aceleiași surse.
"Slam poetry" presupune citirea sau recitarea în public a unor creații originale, textele urmând să fie notate ulterior de către anumiți membri ai publicului, stabiliți în prealabil, adaugă Agerpres.
Foto: newriters.org