Motto: ” Nu cu fraze şi măguliri … se iubeşte şi creşte naţia adevărată !” – Mihai Eminescu
INCONȘTIENȚĂ s. f. 1. Lipsă sau pierdere a cunoştinţei, care apare în diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini conştiente, raţionale faţă de realitatea înconjurătoare; stare sufletească în care omul nu-şi dă seama de actele sale.
Dacă ne luăm după D.E.X. n-am prea putea zice că românii au o stare sufletească datorită căreia să nu-şi dea seama de actele şi acţiunile lor atât individuale, cât şi de grup. Mai de grabă să putem înscrie la lipsa unei atitudini conştiente şi raţionale faţă de realitatea înconjurătoare.
Realitatea zilelor noastre este una cu multe accente de gri de la an la an, nu neapărat în zona de influenţă a domeniilor societăţii româneşti, ci mai ales, în ultima perioadă, a timpurilor şi deciziilor pe care le trăim la nivel, să-i zic chiar, planetar.
Luând-o sticto-sensu suntem inconştienţi în marea majoritate a timpului şi în cadrul majorităţii activităţilor pe care le derulăm.
Acasă, la volan, pe stradă, oriunde avem o doză de inconştienţă aş fi vrut să-i zic naivă, dar din păcate e una dublată de nesimţire, tupeu, infatuare, obrăznicie etc.
După 1990, proliferarea miliardarilor de carton, a politicienilor slugi ale miliardarilor de carton şi o îndobitocire ardentă a ”prostimii”, prostime devenită la rândul ei sluga oamenilor puterii am ajuns să fim în situaţia în care suntem rupţi total de realitate, adevărata realitate aia din buzunar, contul la bancă şi factura la întreţinere etc.
Suntem în situaţia în care ne plângem din ce în ce mai mult morţii nevinovaţi din accidentele rutiere care, Doamne-fereşte, au ajuns o obişnuinţă a jurnalelor zilnice de ştiri. Dar nu întreprindem nimic în a-i lua la întrebări pe mai-marii vremii de ce în 26 de ani nu avem o infrastructură rutieră racordată cerinţelor şi nevoilor de trafic ale României actuale.
Tot noi, în inconştienţa noastră, ne plângem la un pahar de molan că ne fură toţi ăştia la facturi: telefonia mobilă, gazele, apa, canalul, taxa radio-tv (deşi juma din români sau cel puţin ”orăşenii” nu mai au radiouri prin casă), la taxe şi impozite, la biserică etc. Ce facem? Nimic. Mai bem un chil de trăscău şi înjurăm cu obidă tot ce ne vine pe limbă: de la preşedinte şi premier până la femeia de serviciu de pe scara blocului.
Ne plângem de sistemul educaţional, de sistemul sanitar, de sistemul de pensii. Ce facem. Nimic în inconştienţa noastră. De ce? Pentru că am devenit nişte măscărici care avem ceva tupeu după 2, 3 pahare de tărie, între amici şi prieteni, şi ne vărsăm oful ca babele pe buza şanţului, iar dimineaţa mahmuri suntem muţi şi înspăimântaţi să nu se afle câte înjurături le-am tras şefilor.
De unde provine această inconştienţă de grup? Din laşitatea de a recunoaşte că ne mulţumim cu puţin şi din nenorocita de autosatisfacţie danubiaano-pontică circumscrisă ”frumoasei” ziceri – ”Las-o, bă, că merge şi aşa !”
Mă fraţilor, io zâc că nu mai merge cum mergeau lucrurile după 1990. Ne-au luat minţile cu retrocedarea terenurilor, cu cumpărarea apartamentelor de stat (majoritatea cutii de chibrituri) şi cu împrumuturile cu buletinul de am ajuns să ne plângem biata ţărişoară care e, din nou, la cheremul străinilor, iar noi simpli comercianţi de produse frumos ambalate în staniol străin.
”Graţie” inconştienţei populare am ajuns fără industrie, cu agricultura în pioneze şi datori pe la F.M.I. şi Banca Mondială cu aproape vreo 100 de miliarde de euroi.
Lipsa de conştiinţă civică, de acţiune populară ne-au dus să fim prizonierii în ţara noastră. Ne-am vândut cel puţin un membru de familie unei credinţe politice (n-aş ajunge să zic chiar doctrină că 95% habar n-au ce-i asta) cu gândul că odată ajuns la putere partidul ne va recompensa cu un post călduţ de bugetar. Ori, cum în ţara asta există un angajat bugetar la 2 familii cam cine să mai aibă conştiinţă civică. Ai făcut o campanie din uşă în uşă, ai lipit afişe, te-ai mai şi mitingit pentru culorile partidului şi te-ai ales cu un post de bugetar (prost plătit, luat în şuturi de toţi şefii şi şefuţii etc.). A dat partidul chix, belea. Dacă ai oleacă viziune sari în altă barcă, doar, doar, rămâi pe postul ăla, dacă nu faci sluj la noii şefi de instituţii şi îţi juri că nu te mai implici politic (până la prima solicitare a noului şef).
Suntem de o inconţtienţă totală, în orice situaţie în care ne aflăm.
La volan îi înjurăm pe toţi ceilalţi din trafic când comit câte o manevră mai riscantăsau când parchează aiurea, dar când suntem la ananghie parcăm şi pe trecerea de pietoni, că, deh, avem de rezolvat rapid o problemă.
La casă, la un market alimentar, dacă stăm mai mult de 5 minute la o casă e clar că avem una care e bătută-n cap şi-n ziua aia am avut ghinion că am nimerit la ea, dar când ajungem la casă şi observăm că ne-am uitat portofelul sau cardul, rămânem ca viţelu' la poarta nouă.
Suntem total iraţionali. De vină pentru toate neîmplinirile noastre e preşedintele, premierul, partidul de guvernământ, primarul, doctorul, notarul etc., inclusiv pentru hârtia şi chiştocul pe care le aruncăm pe unde ne vine nouă pe ”chelie”.
Graba inexplicabilă cu care trecem prin propria viaţă ne duce în punctul de a regreta mai tot ce facem. Suntem din ce în ce mai răi şi antisociabili. Nu mai avem principii, bun simţ, educaţie, cultură, deontologie şi respect pentru valoare şi profesionalism.
Sper ca tânăra generaţie să ne redea speranţa că, vorba lui Petru Rareş: Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, şi mai mult decât atâta, vom plăti tot pe tocmai.
Să auzim şi să citim numai de bine.
