Motto: ”Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viaţă; de aceea pe lângă viaţă, dăruiţi copiilor și arta de a trăi bine, educându-i” – Aristotel
Bună zâua fraţilor. Iete după muncile astea ale câmpului, deh una, alta și strânsul strugurilor (puţini, da buni – deh, zaibăr mai puţân în iarna asta!) mă acu' șed și io acasă și belesc ochii la televizor, grămadă de timp.
Ce văzui io, ieri? Iete știrea:
5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei este marcată astăzi, o ocazie potrivită pentru a aduce un omagiu dascălilor de pretutindeni care educă generaţiile viitoare.
În anul 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări. Ziua Mondială a Educaţiei nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor şi a dascălilor, ci trebuie să fie şi un prilej de reconştientizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat.
E zâc, brava lor că deh muncesc să te înveţe a citi, a scrie, ce să mai, să te facă om. Dar, după oleacă, îmi revenii, că cică în România se marchează (sărbătorește) diferit:
În capitală, în București, nu au fost cursuri în şcoli, pentru că de Ziua Educaţiei pentru Bucureşti este prevăzut, prin Contractul Colectiv de Muncă, faptul că este zi nelucrătoare, ceea ce înseamnă că profesorii şi elevii nu merg la şcoală. Celelalte unităţi de învăţământ din ţară au marcat, cică, prin manifestări specifice, organizate în timpul programului de lucru, Ziua Mondială a Educaţiei, potrivit planificărilor existente la nivelul fiecărei instituţii.
Acu' întrebai și eu prin stânga prin dreapta cam ce fu' și pe la noi prin Craiova și pe lângă Jii.
Mă fraţilor, păi, nu fu' a bună deloc. Dar deloc.
Păi cică, auzi tu, dascălii din provincie se supărară rău, da' rău de tot că de ce sunt ei la serviciu și ăia din capitală nu. Ce să mai zâsăi că iese cu război și nimic alta.
Acu' ele, cadrele didactice, cum le zice, făcură ce făcură și-și luară zi liberă de la Sfântu' așteaptă, sau Sfântu' Înţeleptu'.
Copiii plecară ei la școală, dar surpriză: nu tu diriginte, nu tu program educaţional, nu tu NIMIC!
Și acu', în prostia mea, dacă voi vă războiţi între voi, care liber care neliber, copiii ăștia ce vină avură? La ce-i mai plimbaraţi cu noaptea în cap pe străzi? Ca să aibă de unde să se întoarcă? La licee cică fu și mai și: un câine rătăcit prin curtea școlii și vreun portar mai ager care mai ieșea din ghereta lui.
Deci ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI. Mă întreb, acușica, ce pildă traserăţi copii din ceea ce făcură dascălii lor. Că educativ nu e nimic de ceea ce s-a întâmplat.
Io îi înţeleg și păi dascăli care-s cu supărările lor. Dar buba e în breasla lor. La orgoliile mărunte și acţiunile de ieri mulţi dintre ei dovedesc că n-au nici o legătură cu meseria de dascăl și nici nu merită să se agaţe de această nobilă meserie.
Prin acţiunile de ieri se dovedește că și sindicatele cu liderii lor sunt fiecare cu interesul lor, dacă nu cumva sunt folosiţi și ca masă electorală mulţi dintre ei, iar ceea ce ar trebui să primeze – ACTUL EDUCAȚIONAL LA STANDARDE PERFORMANTE – este doar un motiv de a se arăta pe la televizor.
Dacă au nemulţumiri să și le rezolve în afara orelor de curs, să-și desemneze lideri capabili să lupte pentru EDUCAȚIE și ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC nu doar pentru drepturile lor, că văz că la capitolul obligaţii sunt cam restanţi.
Dragi dascăli fiţi modele în clasă, la catedră, pe holuri, pe stradă și oriunde vă poartă pașii. Așa cum vă creșteţi elevii așa va crește și societatea noastră.
Voi, alături de părinţii acestor copii pe care îi formaţi pentru viaţă, sunteţi cei care daţi linia pe care va merge ţărișoara asta mâine, peste un an, peste 10 și 20 de ani.
Educaţia nu are pauză, zile libere sau loc pentru mici frustrări în interiorul breslei. Educaţia își culege seminţele din fiecare gest al unui dascăl, părinte, bunic, cunoscut, iar roadele sunt reflecţia calităţii acestor ”seminţe”.
În Japonia dascălii sunt singurii cetăţeni care nu se înclină în faţa împăratului, dar împăratul se înclină în faţa dascălilor (și nu are legătură cu fosforul din peștele pe care-l mănâncă).
Fiţi mândri de profesia pe care v-aţi ales-o și înnobilaţi-o cu o societate educată, muncitoare și plină de abnegaţie. Acesta e recompensa cea mai frumoasă pe care o puteţi primi. LA MULȚI ANI !
Să auzim și să citim numai de bine !
