marți, octombrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Curat democratic! Un singur candidat şi acela, ales cu „da” sau „nu”

Pesediştii îşi aleg duminică preşedintele. Deşi susţin că au alegeri „democratice”, un singur candidat figurează pe listă. Liviu Dragnea. Ba mai mult, pesediştii va trebui să puna ştampila pe "DA" sa "NU", ca la referendum. Deşi, în cazul de faţă era suficient să fie cu ridicat de mână. Pesemne, partidul o duce bine şi îşi permite să organizeze alegeri, nu ca municipalitatea craioveană care nu poate face un referendum legat de Kozlodui.
Și ca să fie treaba, treabă, social-democraţii organizează scrutinul intern de alegeri simultan în toate organizaţiile locale în data de 11 octombrie 2015, între orele 8.00 – 20.00. Și asta nu este tot.
„Secţia de votare va fi dotată cu cabine de vot, urne de vot sigilate cu semnătura preşedintelui Biroului Electoral al secţiei de votare, borderou nominal cu membrii PSD înscrişi în organizaţie. Pentru exercitarea votului, membrii PSD vor primi buletinul de vot în baza prezentării actului de identitate. La primirea buletinului de vot, membrul Biroului Electoral al secţiei de votare se va asigura că electorul va semna în tabelul de prezenţă (borderoul evidenţă membri). După primirea buletinului de vot electorul se retrage în cabina de votare, îşi exercită votul şi introduce buletinul de vot în urna sigilată din incinta secţiei de votare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PSD Dolj.
În plus, organizarea alegerilor se realizează pe trei niveluri: central, judeţean şi local. Comisia Electorală Centrală, formată din 7 membri (preşedinte, secretar şi 5 membri) şi un secretariat tehnic, va centraliza procesul-verbal al scrutinului intern pentru alegerea Preşedintelui PSD şi îl va înainta Congresului PSD, pentru a valida rezultatul scrutinului intern de alegeri şi pentru a se anunţa preşedintele PSD. 
Comisia Electorală Judeţeană s-a constituit în urma aprobării de către Comitetul Executiv Judeţean, care a desemnat şi membrii acesteia şi este formată din 5 membri: preşedinte Ion Călin, secretar Radu Preda, membrii – Florentin Tudor, Radu Florin, şi Cătălina Galiceanu. Comisia Electorală Locală are o componenţă de maxim 5 membri, se mai arată în comunicatul PSD Dolj.
În acelaşi document este prezentată şi o declaraţie a preşedintelui de la Dolj al partidului, Claudiu Manda, acesta chemând pesediştii la vot:
”Este un moment important în viaţa Partidului Social Democrat şi Organizaţia Judeţeană Dolj îl tratează ca atare. De aceea, am avut un Comitet Executiv Judeţean la data de 25 septembrie, în care am luat o hotărâre de a-l sprijini pe domnul Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al PSD şi am votat şi o recomandare în acest sens. În aceeaşi structură le-am prezentat colegilor regulamentul de organizare a acestor alegeri, şi sunt convins că până pe 11 octombrie totul va fi pus la punct, ca la carte. Îi îndemn pe colegii mei de partid să vină duminică la vot şi să îşi exprime poziţia faţă de candidatul la funcţia de preşedinte al PSD.”
Culmea ar fi ca acest exerciţiu „democratic”, această desfăşurare de forţe să se termine prost pentru unicul candidat la cârma partidului. Să asistăm la un fel de „culmea atletismului”, Dragnea să alerge singur şi să nu câştige. 
Mai ales că, pe la colţuri, se vorbeşte că Valeriu Zgonea ar vrea să-i fure fotoliul de sub fund lui Dragnea. Astea, sunt însă zvonuri şi bârfe între membrii de partid. 

 

 

Politica