sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Emoții pentru Gică Popescu. Judecătorul îl vrea liber, procurorul nu

Judecătoria Sectorului 4 a admis, luni, cererea de eliberare condiționată din închisoare a lui Gheorghe Popescu. Decizia nu este însă definitivă. DNA a anunțat că face contestație.

De altfel, un procuror de la DNA a declarat luni, la instanță, că la dosar nu există dovezile în baza cărora Comisia din Penitenciarul Jilava a făcut caracterizările în cazul lui Gică Popescu și nici dacă au caracter științific cărțile scrise de acesta în închisoare.

Procurorul a cerut amânarea procesului pentru a fi verificate cărțile scrise de acesta, deoarece la dosar nu sunt enumerate nici măcar titlurile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cererea DNA a fost respinsă de judecător, pe motiv că nu poate stabili dacă o lucrare este științifică sau nu.

Fostul căpitan al naționalei execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal.

La dosarul trimis în instanță, Comisia de la Penitenciarul Jilava arată că Gheorghe Popescu are o condamnare de 1.137 de zile, din care a executat efectiv 570 de zile, la care se adaugă 211 zile calculate ca urmare a muncii prestate în detenție, astfel încât el a îndeplinit fracția de 2/3 din pedeapsă necesară pentru eliberarea condiționată.

Comisie de la Penitenciar a mai notat în caracterizare, că fostul căpitan al Universității Craiova a elaborat și publicat patru lucrări științifice, în perioada septembrie 2014 — martie 2015, însă nu sunt amintite și titlurile acestor cărți.

Tot la caracterizare se precizează că Gheorghe Popescu a participat la Penitenciarele din Jilava și Rahova la mai multe activități artistice, educative și religioase, respectiv concursuri tematice, dezbateri, redactare reviste, cenacluri literare, modulele: "Inițiere IT", "Mari imperii", "Educație economică", "Literatură română", dar și programe: "Educație prin sport", "Cuvântul care zidește", "Lăudați pe Domnul", Programul "Biserica Ortodoxă Română", "Forță și culturism".

"Am respectat decizia instanței, doresc să fiu folositor societății și să fiu alături de familia mea", a declarat Gheorghe Popescu în sala de judecată.

Gică Popescu a fost condamnat, pe 4 martie anul trecut, de Curtea de Apel București, la

la trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare.Gică Popescu are și interdicția de a fi reprezentant al unui club de fotbal pe durata unui an după ce va fi eliberat din penitenciar. Acuzațiile care îi sunt aduse sunt: săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

Concret, potrivit anchetatorilor, Gică Popescu nu a declarat anumite sume de bani în legătură cu transferurile fotbaliștilor Lucian Sânmărtean (de la Gloria Bistrița la Panathinaikos, Grecia) și Florin Bratu (de la Rapid la Galatasaray, Turcia).

El a fost obligat atunci de instanță să plătească la ANAF, în solidar cu Jean Pădureanu, Ioan și Victor Becali, suma de 328.440 lei în contul transferului fotbalistului Lucian Sânmărtean și 2,2 milioane lei, în solidar cu George Copos și Ioan Becali, în legătură cu transferul lui Florin Bratu.

De altfel, judecătorii au dispus și confiscarea de la Gheorghe Popescu a sumelor de 75.000 de dolari și un milion de dolari, din care a fost scăzută suma de 1.330.000 lei, plătită de acesta cu titlu de impozit pentru transferul fotbalistului Florin Bratu.

Dintre cele 8 persoane condamnate la închisoare în "Dosarul Transferurilor", Popescu ar fi al treilea care ar putea fi eliberat, după Jean Pădureanu și George Copos. Fostul conducător al Gloriei a fost eliberat din cauza problemelor mari de sănătate, iar Copos a părăsit închisoarea după ce a executat o treime din pedeapsă.

George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu sunt cei 8 condamnați în "Dosarul Transferurilor".

 

 

Politica