Sute de pensionari din Târgu Jiu s-au distrat la petrecerea dată de Primăria municipiului, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.
Suma alocată din bugetul oraşului pentru acest eveniment se ridică la 150.000 lei. Petrecerea a avut loc la un restaurant din municipiu, informează adevărul.ro, şi a cuprins o masă festivă, program folcloric cu invitaţi speciali de la Doina Gorjului şi Şcoala Populară de Artă. De asemenea, a fost organizat un concurs de dans cu premii, o tombolă cu premii şi au fost acordate diplome de excelenţă pentru activitatea în interesul grupului de pensionari.
Pe de altă parte, la Târgu Cărbuneşti poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală au mers la cheful pensionarilor din Turburea, organizat de autorităţile locale cu ocazia ,,Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”. Nu pentru că ar fi fost vreun scandal, ci pentru că poliţiştii au desfăşurat activităţi de prevenire.
“Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au desfăşurat activităţi informativ-preventive pentru pregătirea antiinfracţională a persoanelor vârstnice la o manifestare din comuna Turburea.
La data de 30 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au desfăşurat activităţi preventive, circumscrise ,,Săptămânii prevenirii criminalităţii", pe linia pregătirii antiinfracţionale a persoanelor vârstnice, care pot fi cu preponderenţă victime ale infracţiunilor de înşelăciune şi furt prin metodele ,,Accidentul", ,,Regele Cioabă" şi ,,vânzarea-cumpărarea de băuturi alcoolice sau produse alimentare".
La manifestarea organizată de autorităţile locale din comuna Turburea, cu ocazia ,,Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”, au participat aproximativ 350 de persoane, fiind distribuite pliante cu caracter preventiv, privind modul de acţiune al infractorilor, cât şi informarea populaţiei cu privire la măsurile minime de autoprotecţie, pe care trebuie să le adopte, în vederea diminuării riscului victimal”, a transmis IPJ Gorj







