Partidul Național Liberal profită de trimiterea lui Victor Ponta în judecată și mai depune o moțiune în Parlament. Potrivit unor surse Agerpres, liberalii vor depune luni o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Hotărârea a fost luată în Colegiul Director Național al PNL care se desfășoară la Poiana Brașov.
Motivul pentru care PNL depune o altă moțiune este situația premierului Victor Ponta, care a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Rovinari-Turceni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat.
Liviu Dragnea,însă, nu crede că o viitoare moțiune de cenzură ar avea șanse să treacă. Pe lângă asta el a mai declarat astăzi la Ploiești că un astfel de demers nu poate genera schimbarea din funcție a premierului Victor Ponta, informează Agerpres.
''Nu cred că are șanse (moțiunea de cenzură — n.r.). Nu e o noutate că PNL anunță o moțiune de cenzură. (…) Nu moțiunea de cenzură a PNL poate să genereze sau nu o schimbare a lui Victor Ponta'', a declarat Dragnea, răspunzând unor întrebări, citat de aceeași sursă.
Foto:reportervirtual.ro