marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Primarul comunei Țuglui, menținut sub control judiciar

Curtea de Apel Craiova a menținut, marți, măsura controlului judiciar față de primarul comunei Ţuglui, Paulică Neagoe, condamnat la începutul lunii iunie la 3 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie. Hotărârea a fost luată în cadrul apelului său şi al celorlalţi inculpaţi din dosar, iar următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 12 octombrie a.c.. Curtea de Apel judecă apelurile declarate de primar și de administratorii firmelor cu care a făcut afaceri, condamnaţi de Judecătoria Craiova la pedepse cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare şi amendă administrativă de 1.000 de lei.

Primarul a fost acuzat că a creat un prejudiciu bugetului local de 473.000 de lei prin achiziţia unor bunuri cu încălcarea prevederilor legale. La termenul de marți, 8 septembrie a.c., Curtea deApel Craiova a decis să mențină măsura controlului judiciar față de primarul comunei Țuglui, Paulică Neagoe, dar și față de administratorul unei firme cu care primarul a făcut afaceri: „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar pentru inculpaţii Neagoe Paulică şi Mihai Iulian. Definitivă Pronunţată în şedinţa publică din 08.09.2015”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Craiova.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 12 octombrie a.c., iar hotărârea instanței va fi una definitivă. Reamintim că, pe rolul Curţii de Apel Craiova s-a înregistrat, pe 21 iulie, apelul declarat de primarul comunei Ţuglui, Paulică Neagoe, împotriva sentinţei prin care Judecătoria Craiova l-a condamnat, pe 4 iunie a.c., la 3 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Paulică Neagoe, primarul comunei Ţuglui, Iulian Mihai, Constantin Coman, Zaga Radu şi Luciana Mihai au fost trimiși în judecată pe 13 august 2013, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals, cei patru fiind administratorii firmelor de la care primarul a achiziţionat direct bunuri supra evaluate şi chiar bunuri pe care nu avea voie să le cumpere.

Leagăne amplasate pe câmp

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurori, „în perioada mai 2008 – octombrie 2012, Paulică Neagoe, în calitate de primar şi ordonator de credite al unităţii administrativ-teritoriale Ţuglui, prin folosirea procedurii de achiziţii directe de produse, cu încălcarea prevederilor legale, a acceptat la plată facturi pentru o serie de bunuri, achiziţiile făcându-se la preţuri supraevaluate sau fără să se justifice din punctul de vedere al legalităţii, oportunităţii sau necesităţii acestora. În acest fel, a avizat plăţi nelegale în valoare de aproximativ 473.000 de lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul local. În sarcina primarului s-au reţinut 22 de acte materiale de abuz în serviciu contra intereselor publice”.

Anchetatorii au susţinut că Paulică Neagoe a achiziţionat un complex de joacă pentru copii, balansoare, leagăne (care au fost amplasate în câmp), tobogane, indicatoare rutiere şi de intrare/ieşire localitate, pichete PSI, stingătoare PSI, băncuţe, coşuri de gunoi, limitatoare de viteză şi multe alte bunuri inutile, pentru care au fost plătite sume mult mai mari decât valoarea lor de piaţă. Astfel, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Dolj au efectuat, pe 18 iulie 2013, trei percheziţii domiciliare în localităţile Potcoava, judeţul Olt, Băileşti şi Ţuglui, din judeţul Dolj, la locuinţele inculpaţilor. În urma probatoriului administrat, în aceeaşi zi s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore a lui Paulică Neagoe, Iulian Mihai (39 de ani),

Constantin Coman (54 de ani) şi Zaga Radu (38 de ani), care au fost introduşi în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu, pe 19 iulie, toţi cei patru au fost arestaţi preventiv.

Muncă în folosul comunităţii

Pe 4 iunie 2015, magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat sentinţa în dosar. Primarul Neagoe Paulică a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare, Mihai Iulian a primit 2 ani şi 8 luni închisoare tot cu executare, Constantin Coman a primit o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei, iar inculpatele Zaga Radu şi Luciana Mihai au primit câte 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 3 ani şi câte 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.

„Condamnă inculpatul Neagoe Paulică la pedeapsa de 3 ani închisoare. Deduce din pedeapsa pe care urmează a fi executată de către inculpatul Neagoe Paulică de la19.07.2013 la 07.11.2013. Condamnă inculpatul Mihai Iulian la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Deduce din pedeapsa pe care urmează a fi executată de către inculpatul Mihai Iulian de la 19.07.2013 la 07.11.2013. Încetează procesul penal faţă de inculpatul Coman Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.26 C.p. de la 1969 rap. la art. 132 din legea 78/2000, rap. la art. 248 C.p. de la 1969 cu referire la art. 2481 C.p. de la1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 74 1 C.p. de la 1969 şi art.5 C.p.şi aplicarea faţă de inculpatul Coman Constantin a unei amenzi administrative în cuantum de 1000 de lei. Condamnă inculpata Radu Zaga la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei Oraşului Potcoava, Jud. Olt. Condamnă inculpata Mihai Luciana la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei Oraşului Băileşti, Jud. Dolj”, se arată în sentinţa Judecătoriei Craiova.

 

Politica