Tânărul prins în flagrant cu un kilogram de canabis, menţinut după gratii

Redactia
6 Min Read

A fost condamnat pe fond la 2 ani de puşcărie

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au menţinut, miercuri, arestarea preventivă pentru Ionel Ciprian Coravu, tânărul arestat la începutul lunii aprilie după ce a fost prins în flagrant încercând să vândă un kilogram de canabis cu 10.000 de lei. Hotărârea a fost luată de instanţa craioveană la primul termen al apelului declarat de Coravu împotriva sentinţei Tribunalului Gorj prin care a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri de risc. În acelaşi dosar a fost condamnat şi complicele său, Ionuţ Constantin Becheru, însă la un an şi 4 luni de închisoare cu suspendare. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 29 septembrie a.c.

Ionel Ciprian Coravu şi Ionuţ Constantin Becheru, ambii din comuna gorjeană Borăscu, erau filaţi de ofiţerii antidrog de mai multă vreme, după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au prins de veste că pe piaţa neagră din Dolj şi Gorj cei doi vindeau canabis. Potrivit anchetatorilor, o parte din drogurile cu care Coravu şi Becheru făceau bani proveneau chiar din cultură proprie, după ce au cumpărat seminţe de canabis de pe internet şi le-au cultivat în locuinţa lui Coravu, în ghivece. Odată stabilită identitatea celor doi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial   Craiova au pus la punct detaliile prinderii celor doi. Astfel, folosind investigator sub acoperire, oamenii legii l-au prins în flagrant pe Ionel Ciprian Coravu în timp ce încerca să vândă un kilogram de canabis, pentru suma 10.000 de lei, în oraşului Turceni, judeţul Gorj. Acţiunea s-a desfăşurat pe 6 aprilie 2015, iar imediat după prinderea în flagrant, poliţiştii şi procurorii de crimă organizată au efectuat două percheziţii, una la locuinţa lui Coravu şi cealaltă la complicele său, Ionuţ Constantin Becheru, în urma descinderilor fiind descoperit şi ridicat încă un kilogram de canabis, împărţit în zece pungi, gata pregătit de vânzare, dar şi pungi cu seminţe de canabis, precum şi ghivece cu plante de canabis. Se pare că în momentul când şi-a dat seama că a căzut în plasa anchetatorilor, Coravu şi-a sunat mama punând-o să arunce ghivecele cu canabis, însă anchetatorii au ajuns la timp ca să ridice toată „marfa”. După audierea celor doi bărbaţi, procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Ionel Ciprian Coravu, în timp ce faţă de Becheru a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 30 de zile. Pe 7 aprilie a.c., Coravu a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care a emis pe numele său mandat pentru 30 de zile. Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul de specialitate al Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova şi cu sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

 

După finalizarea cercetărilor, pe 22 mai a.c., Ionel Ciprian Coravu şi Ionuţ Constantin Becheru au fost trimişi în judecată, primul dintre ei în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, dosarul înregistrându-se la Tribunalul Gorj. Ambii inculpaţi şi-au recunoscut faptele la instanţă şi au cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că, pe 10 iulie a.c. instanţa gorjeană a pronunţat sentinţa pe fond. Coravu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, iar Becheru a primit 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 2 ani şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

„Condamnă pe inculpatul Coravu Ionel Ciprian la 2 ani închisoare. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 06.04.2015 la zi. Condamnă pe inculpatul Becheru Constantin Ionuţ la 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de încercare de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Borăscu sau Şcolii Gimnaziale Borăscu, judeţul Gorj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, se arată îm sentinţa Tribunalului Gorj.

 

Ionel Ciprian Coravu, nemulţumit de sentinţă, a declarat apel, iar miercuri, 2 august a.c., a fost primul termen de judecată la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii craioveni i-au menţinut arestarea preventivă inculpatului şi au stabilit următorul termen pe 29 septembrie a.c.

 „Menţine starea de arest preventiv a inculpatului. Preschimbă termen de fond la 29.09.2015. Definitivă. Pronunţată în şed.publică din 02.09.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

 

Share This Article