Vlad şi Kim, calificaţi cu Under 17 în finală

Redactia

Cei doi juniori de la CS U Craiova, portarul Andrei Vlad şi mijlocaşul Kim Henry, au avut o contribuţie la succesul naţionalei Under 17 a României la a 30-a ediţie a ”Syrenka Cup”, în Polonia. ”Tricolorii” s-au impus cu 4-1 (2-1) în faţa selecţionatei similare a Norvegiei. În acest meci, Vlad a apărat pe toata durata meciului, iar Kim a intrat duupă pauză şi a pasat decisv la ultimul gol. Reuşitele naţionalei române le-au aparţinut lui Sîntean (6, 21) şi Moldoveanu (68, 80). Echipa folosită de antrenorul Adrian Boingiu a fost următoarea: Vlad – Haruţ, Dima (41 Micovschi), Pădureţ, Podină – Boboc (71 Chifu), Wieland (80 Cochinţu) – Măţan, Dragomir (56 Kim), Neciu – Sîntean (56 Moldoveanu). Astăzi, de la ora 17, România va juca finala grupei împotriva învingătoarei duelului dintre Suedia şi Luxemburg, programată miercuri seara. Reprezentativa Under 17 a României va juca, în perioada 24-29 octombrie 2015, în calificările pentru UEFA Under 17 Euro 2016, ce va fi găzduit de Azerbaijan. ”Tricolorii” fac parte dintr-o grupă alături de Ungaria (gazda turneului de calificare), Georgia şi Slovacia. La Turul de Elită, ultima rundă înaintea turneului final, se califică primele două clasate din fiecare grupă plus 5 din 13 ocupante ale locurilor 3. 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol