Propunerea vine din partea deputatului PSD Tamara Ciofu, care a depus în Parlament o astfel de inițiativă prin care se dorește stimularea natalității în România, implicând în felul acesta autoritățile locale.
Prin proiectul de lege pe care l-a elaborat, deputatul dorește ca părinții să primească o indemnizație în fiecare lună pentru a-și crește copilul până la împlinirea vârstei de 2 ani. Suma ar urma să vină de la unitățile administrativ teritoriale și ar fi o suplinire a banilor deja acordați de la Ministerul Muncii. Totodată, tinerii căsătoriți ar urma să primească ajutoare bănești în vederea întemeierii unei familii.
“În calitate de medic pediatru, consider că natalitatea trebuie stimulată prin susținerea familiilor care doresc să aibă copii direct de către autoritățile locale prin asigurarea unui sprijin material. Această lege are rolul de a suplimenta indemnizația lunară susținută de Guvern pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani de fiecare unitate administrativ teritorială, în funcție de bugetul local”, a declarat Tamara Ciofu pentru AGERPRES.
Potrivit aceleiași surse, conform proiectului de lege, primăriile care au înregistrat un spor natural negativ în cursul ultimilor 3 ani calendaristici pot acorda pentru anul următor, prin intermediul serviciilor de asistență socială și în limitele bugetelor locale indemnizații pentru a promova dezvoltarea familiei.
Documentele și condițiile necesare vor fi stabilite ulterior de unitățile administrativ teritoriale în vederea stabilirii persoanelor care se încadrează pentru primirea ajutorului.
“Acest proiect de lege l-am realizat în urma consultării cu peste 40 de primari din județul Botoșani pe care îl reprezint în Parlament, dar și cu Asociația Comunelor din România, care a redactat un memorandum de susținere și promovare a inițiativei legislative. Vicepreședintele ACOR Botoșani, Lucian Trufin, a fost cel care a inițiat demersurile pentru promovarea și susținerea acestui proiect. Sumele necesare acordării indemnizațiilor vor fi alocate anual în bugetul local, în funcție de realizarea veniturilor, cu condiția ca unitățile administrativ-teritoriale să nu înregistreze arierate și să nu se afle în stare declarată de insolvență”, a subliniat vicepreședintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, Tamara Ciofu, după cum informează AGERPRES.
În momentul de față legea prevede că persoanele care în ultimele 12 luni înainte de nașterea copilului au avut venituri impozitate pot beneficia, la cerere, de concediu pentru creşterea acestuia și totodată de o indemnizaţie acordată lunar. Toate acestea sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 111/2010 și se acordă la fiecare naştere.
Banii acordați pentru creșterea unui copil reprezintă în momentul de față 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. Totodată, există și limite ale indemnizației stabilite în funcție de anumite criterii.
Avocatnet.ro informează că limitele indemnizaţiei sunt stabilite prin raportare la indicatorul social de referinţă (ISR), acesta având în anul 2015 valoarea de 500 de lei (aşa cum a fost stabilită încă din 2008)
Concret, limitele minime şi maxime ale indemnizaţiei pentru creşterea copilului, stabilite prin OUG nr. 111/2010, sunt:
- cel puţin 600 de lei şi cel mult 3.400 de lei – în cazul în care părinţii aleg varianta concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an (sau până la trei ani, dacă este vorba de un copil cu handicap);
- cel puţin 600 de lei şi cel mult 1.200 de lei – în cazul în care părinţii aleg varianta concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani.







