Pe 22 august 1917, la doar 23 de ani, se stingea din viaţă una dintre marile personalităţi emblematice ale Olteniei, faimoasa Ecaterina Teodoroiu.
Ecaterina a uimit întreaga ţară, şi nu numai, prin curajul acesteia şi ambiţia de a persevera într-o lume în care numai bărbaţii puteau lupta în războaie, dar şi prin activitatea patriotică şi altruistă. La frageda vârstă de doar 23 de ani, Teodoroiu a fost numită sublocotenent, unde din păcate a şi decedat în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.
Ecaterina s-a născut în judeţul Gorj la 14 ianuarie 1894 într-o familie modestă cu numeroşi copii. După terminarea studiilor la Târgu Jiu, aceasta a mers la Bucureşti cu scopul de a deveni învăţătoare.
După izbucnirea Primului Război Mondial şi intrarea României în luptă, Ecaterina s-a înrolat ca asistentă medicală pe front. Un eveniment tragic a făcut-o să se implice în luptă. Din dorinţa de a-şi răzbuna familia, toţi cei patru fraţi omorâţi în război, a cerut să fie transferată la o unitate de combatanţi. La 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Ecaterina, devenită soldat, a fost în primele linii astfel că a fost luată prizonieră şi dusă la Cărbuneşti. Curajul este un cuvânt cheie pentru eroina noastră deoarece a evadat din plutonul în care era ţinută ostatică, împuşcându-i pe soldaţii ce o păzeau.
După revenirea spectaculoasă, a continuat să lupte în zona oraşului Filiaşi dar de data aceasta a fost rănită grav petrecându-şi timpul prin spitale din Craiova sau Bucureşti. Pentru aceste fapte măreţe a fost recompensată cu numeroase decoraţii precum cele ale organizaţiei de cercetaşi sau decretul regal. Ecaterina a avut numeroase vizite din partea Reginei Maria care a înaintat-o în funcţia de sublocotenent. După revenirea sa pe front în vara anului 1917, mai precis în seara zilei de 22 august, după un atac al trupelor germane, Ecaterina Teodoroiu este împuşcată şi moare eroic la fel cum şi-a trăit şi viaţa.
Acestea sunt doar informaţii bibliografice care într-o oarecare măsură sunt cunoscute de locuitorii ţării, însă există câteva aşa zise "legende" despre eroina de la Jiu.
Mai întâi de toate, numele acesteia. Potrivit certificatului de naştere, numele nu figurează ca fiind "Ecaterina Teodoroiu" ci Cătălina Vasile Toderoiu. Schimbarea numelui a fost făcută de învăţătoarea acesteia de la şcoala primară din satul natal, când a înscris-o în catalog cu un nume diferit – azi numai sub această identitate fiind cunoscută. Numele eroinei a mai fost cunoscut şi sub alte forme cum ar fi Lili, nume ortografiat chiar de ea pe cărţi poştale sau jurnale de tip oracol.
Chiar şi aşa mulţi dintre noi o considerăm astăzi ca pe o legendă. Un mit al unui personaj istoric, care poate părea ireal şi la cumpăna dintre adevăr şi imaginaţie, dar care a evadat din captivitatea germanilor în 1916 şi care a fost decorată de nimeni altul decât regele Ferdinand. Ecaterina a intrat în atenţia istoricilor şi a devenit mai cunoscută prin mediatizarea cazului eroic al acesteia de către familia regală. Apropierea ei de Regina Maria a fost dată uitării în timpul perioadei interbelice, ca şi imaginea puternică a tinerei. Între anii 1940-1960, Ecaterina lipsea din panteonul de eroi din cauza faptului că nu avea origine de clasă fiind o simplă fată de la ţară. După instalarea comunismului, începe promovarea figurii eroinei ce şi-a jerfit ţara şi tinereţea pentru securitatea naţională. Regimul comunist nu a prezentat-o pe Ecaterina în adevăratul sens al cuvântului, ci ca doar o tânără ce a luptat în război şi a încercat să apere România. Din nefericire, după anii '90 numele eroinei de la Jiu a pălit fiind ocolit de mulţi din cauza unei aşa zise răzbunări pe regimul comunist care se folosise de imaginea Ecaterinei.
Numeroase monumente au fost ridicate în memoria Ecaterinei, o emblemă a ţării noastre cu care ar trebui să ne mândrim peste hotare şi să îi promovăm mai bine povestea reală: o tânără care la doar 23 de ani a pierit în timp ce îşi apăra ţara.
Ecaterina este o lecţie de viaţă pentru toţi oamenii deoarece a prezentat nişte idealuri demne de admirat: puterea femeilor într-o societate a bărbaţilor, succesul timpuriu, dar mai ales cuvântul care o defineşte cel mai bine: curajul.
