Regele Mihai a retras nepotului său Nicolae titlul de „Principe al României”

Redactia
2 Min Read

Regele Mihai a retras nepotului său Nicolae titlul de "Principe al României". Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai l, transmis luni AGERPRES. 

"În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de 'Principe al României' și calificativul de 'Alteță Regală'. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi.

În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți.

Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.

Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele." – se arată în comunicatul Casei Regale. 

Principele Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, ca fiu al principesei Elena și al lui Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizației Națiunilor Unite. În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, regele Mihai I i-a conferit titlul de principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Principele Nicolae era al treilea în Linia de Succesiune la Coroana României.

sursa: AGERPRES

sursa foto: poralba.ro

Distribuie acest articol