CSU a avut rezultate slabe în primele etape ale acestui sezon, dar se poate spune că adversarii au fost de calibru. În afară de Steaua, alb-albaștrii au întâlnit formații ce se luptă pentru prezența în cupele europene. În următoarele trei jocuri, situația s-ar putea schimba adversare fiind grupări aflate în lupta pentru evitarea retrogradării.
Astfel, sâmbătă, de la ora 18.30, CSU va primi replica echipei Concordia Chiajna, pe stadionul Extensiv Parc. Ilfovenii nu au cunoscut gustul victoriei, având doar două puncte din 12 posibile.
Miercuri, 12 august, tot acasă, elevii lui Cîrțu și Săndoi vor înfrunta formația lui Gheorghe Hagi, FC Viitorul, partida urmând să se desfășoare de la ora 17.30. Până la jocul de ieri de la Giurgiu, contra Astrei, care s-a disputat după închiderea ediției, constănțenii nu bătuseră pe nimeni, însă erau și neînvinși. În aceste condiții, au terminat toate partidele la egalitate, având o zestre de trei puncte.
Spre play-off sau spre play-out?
Săptămâna cu adversari teoretic mai lejeri, se va încheia pe 15 august, când alb-albaștrii vor întâlni în deplasare nou-promovata Poli Timișoara. Bănățenii au reușit un singur succes în primele trei runde, scor 1-0 cu FC Botoșani, în rest înregistrând două eșecuri. Elevii lui Dan Alexa vor disputa astăzi ultima partidă a etapei a patra, în deplasare, cu Dinamo.
Cele trei partide ale CSU Craiova sunt cu două tăișuri. Dacă vor obține maximum de puncte, vor ajunge în plutonul fruntaș, chiar dacă în primele etape au fost rezultate slabe. Dacă scorurile vor fi negative, echipa se va afunda în subsolul ierarhiei și va fi destul de greu să revină, atât timp cât până la terminarea sezonului regulat vor rămâne puține runde.
După cele trei etape analizate, CSU Craiova va întâlni, pe 22 sau 23 august, pe Steaua București, tot pe teren propriu.
Liga I – Etapa a IV-a, rezultate
CFR Cluj – FC Voluntari 2-0
Au marcat: Petrucci '41, Păun '56 (penalti)
Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 2-2
Au marcat: Benga '45+1 (autogol), Serediuc '47 / Moussa '36, Marinescu '77
Pandurii Târgu Jiu – CSMS Iaşi 3-0
Au marcat: Mihai Roman '20, '37, Hora '55
FC Botoşani – FC Steaua 0-1
A marcat: Iancu '2
Partidele Astra Giurgiu – FC Viitorul și ASA Târgu-Mureş – CSU Craiova s-au disputat aseară, după închiderea ediției.
Întâlnirea Dinamo – ACS Poli Timişoara se va desfășura astăzi, de la ora 21.00, fiind transmisă în direct de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look TV.
Clasament:
1. Steaua Bucureşti 4 2 2 0 5-1 8 puncte
2. ASA Târgu Mureş 3 2 1 0 6-1 7
3. Pandurii Târgu Jiu 4 2 1 1 4-3 7
4. CSMS Iaşi 4 2 1 1 3-4 7
5. Dinamo Bucureşti 3 1 2 0 2-1 5
6. Astra Giurgiu 3 1 1 1 5-8 4
7. FC Viitorul 3 0 3 0 5-5 3
8. ACS Poli Timişoara 3 1 0 2 1-2 3
9. FC Voluntari 4 0 3 1 2-4 3
10. *CFR Cluj 4 2 2 0 6-3 2
11. Concordia Chiajna 4 0 2 2 4-6 2
12. FC Botoşani 4 0 2 2 2-4 2
13. CSU Craiova 3 0 1 2 1-3 1
14. *Petrolul Ploieşti 4 0 3 1 3-4 -3
*Echipele precedate de semnul (*) au fost penalizate cu câte şase puncte de către Comisia de Licenţiere a FRF







