Ședință de vacanță a Consiliului Local

Redactia

Consilierul local independent Ionel Pană a condus ședința de joi și, surprinzător, pentru început a ales să spun o rugăciune. În plus, față de alte dăți, Pană a vrut să citească toate punctele de pe ordinea de zi, fapt ce a adus dezaprobări din partea celorlalți consilieri. Aceștia au votat în unanimitate să nu se mai citească ordinea de zi, însă a uitat să supună votului dacă sunt de acord cu ea. Până la urmă lucrurile au intrat în normal și s-a trecut la votarea punctelor. 

În primul rând, Sorin Iulian Matei va completa Consiliul Local Municipal Craiova după ce Sorin Manda s-a retras din forul legislativ al municipiului Craiova. Noul consilier a depus, joi dimineață, jurământul în fața noilor colegi. Postul ocupat de Sorin Iulian Matei a fost vacantat după ce consilierii municipali au luat act de demisia lui Sorin Manda. Astfel, comisia de validare a acceptat solicitarea acestuia de a deveni consilier local municipal în cadrul Consiliului Local Municipal Craiova. Matei a candidat la alegerile locale din 2012 pe listele USL, din partea Partidului Național Liberal. Apoi, consilierul local PNL, Dan Cherciu, a amendat faptul că singurul proiect care aparține actualei administrații, nu a fost finalizat. 

“Singurul proiect care aparține actualei administrații, adică a fost gândit, propus, votat și încercat de pus în practică a fost anveloparea blocurilor. Constatăm acum că acest proiect este aproape aruncat la coș, suntem obligați să renunțăm la aproape zece milioane de euro din fonduri europene. Noi găsim întotdeauna motive să nu facem ceva. Pierdem zece milioane de euro din fonduri europene, fără să fie însoțită de o sancțiune”, a reacționat Dan Cherciu.  

“S-a făcut tot ceea ce era omenește”

El a fost contrazis de city-managerul orașului, Radu Preda, care consideră că nu Executivul a fost vinovat pentru acest eșec. 

“Proiectul pentru anveloparea termică este printre multitudinea de proiecte pe fonduri europene pe care le-am accesat. Acest proiect a demarat în anul 2012, în momentul în care angajații regiilor craiovene au bătut la ușile craiovenilor, le-au solicitat oamenilor acordul pentru realizarea proiectelor, am fost primul minicipiu din România care a depus proiectul la ADR, și am fost unul din ultimele care am primit finanțarea de la ADR. Am semnat contractul, acum suntem în stadiul de execuție al lucrărilor unor blocuri. Suntem în procedură de licitație cu alte blocuri prevăzute în procedura de licitație. Cu siguranță, cele 300 de familii care și-au dat acceptul și sunt prinse în acordul nostru, vor ajunge să aibă blocurile anvelopate pe fonduri europene”, a afirmat Radu Preda.

Acesta a fost completat de primarul cu delegație, Dan Dașoveanu, care a luat partea celor care sunt la departamentul de fonduri europene.

“Dacă ar fi fost cineva vinovat ar fi fost sancționat, dar Direcția pentru Fonduri Europene a făcut tot ceea ce era omenește să încerce să convingă locatarii blocurilor respective să intre în legalitate, pentru ca proiectul blocurilor să fie eligibil. S-au informat cetățenii, asociațiile de proprietari. Efectiv, noi nu avem ce să le reproșăm și, în ciuda pierderii temporare a acestor zece milioane de euro, Municipiul Craiova rămâne pe primul loc în ceea ce privește absorbția de fonduri europene”, a punctat Dașoveanu.

Cherciu nu s-a lăsat mai prejos și a pus punctul pe “i”. 

“Ca să rezum, din această cursă am plecat primii și am ajuns ultimii. Rugăciunea pe care ați spus-o la început ne poate face să nu pierdem și alți bani”, a încheiat Cherciu, referindu-se la rugăciunea spusă de Ionel Pană. 

121.856 lei, cheltuiți pentru un eveniment ce va avea loc la Cetate

Un alt punct dezbătut destul de intens a fost sprijinirea municipalității pentru desfășurarea evenimentului „Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară”.  

“Se aprobă asocierea municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, cu Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, în vederea organizării evenimentului „Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară”, care se va desfăşura în perioada 21-30 august 2015. Având în vedere nota de fundamentare privind cheltuielile estimative necesare organizării “Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară” propunem acordarea unui sprijin financiar pentru organizarea evenimentului, în valoare de 121.856 lei, din bugetul local al anului în curs pentru a asigura transportul, servicii închiriere aparatură tehnică, publicitate dar şi alte costuri prezentate în devizul şi în nota de fundamentare anexate la prezentul raport”, se arată în nota aflată pe site-ul Primăriei Craiova.

Tot Dan Cherciu a considerat că suma acordată este foarte mare și nu se justifică, mai ales că în Craiova se va desfășura doar două zile ale festivalului.

“Un sfert din buget este alocat pentru bannere, afișe, etc. Pe de altă parte, două treimi dintre evenimente nu se vor desfășura în Craiova, ci la Cetate.   Un sfert din buget este pentru servicii închiriere aparatură și servicii tehnice. Nu îmi este foarte clar de ce trebuie să dăm 300 de milioane la Cetate pentru asta. Cert este ăc bannerele și serviciile sunt jumătate din întreg bugetul. Am avut curiozitatea să văd dacă nu cumva și Consiliul Județean consideră necesar să sprijine această fundație și vor aloca o sumă de zece ori mai mică decât o facem noi”, a spus Dan Cherciu.

Viceprimarul Dan Dașoveanu a venit imediat cu replica: “Avem de-a face cu asocierea cu un brand. Fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că este un brand adevărat, și nu face altceva decât să ne sprijine în lupta noastră de a câștiga lupta Craiova – Capitală Culturală Europeană. În privința cheltuielilor, ele sunt estimative, nu se va vira nimic în contul fundației, totul va fi decontat pe bază de documente justificative. Comparativ cu amploarea pe care o va avea evenimentul, care va fi unul regional, suma este accesibilă pentru municipalitate”. 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol