Primarul oraşului Caracal, Eduard Ciocăzanu, a fost exclus din PSD. Cel care a făcut propunerea este deputatul Dan Ciocan, iar decizia a fost luată marţi seara în şedinţa PSD Caracal.
Eduard Ciocăzanu conducea PSD Caracal, iar şefia organizaţiei a fost preluată de deputatul Ciocan.
“Au fost discuţii mai vechi în cadrul organizaţiei PSD Caracal legate de activitatea politică a lui Eduard Ciocăzanu, iar aseară (n.r. marţi) s-a luat decizia excluderii sale. Până la alegerea unui nou preşedinte conducerea organizaţiei locale va fi asigurată, conform statutului, de către preşedintele executiv (n.r. Dan Ciocan)”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele executiv interimar al PSD Olt, care, potrivit adevărul.ro, a precizat că alegerile municipale pentru şefia organizaţiei de la Caracal va avea loc peste aproximativ o lună de zile.
Sursa citată mai arată că Dan Ciocan (54 ani), acesta este fratele lui Cornel Ciocan, cei doi având împreună mai multe firme, dintre care ”cap de listă” este T Dancor Romconstruct SRL, o firmă abonată la bugetul Consiliului Judeţean Olt, dar nu numai. Fratele lui Dan Ciocan se află după gratii, după ce a fost găsit găsit vinovat de evaziune fiscală, mai scrie adevărul.ro.







