„Alerg pentru spitalul copiilor” -1 august

Redactia

Vor să strângă pe durata a trei ani de zile, suma de 80.000.000 lei necesară construirii unui centru medical de oncologie și hematologie pediatrică. Astfel că în 12 orașe din țară, se aleargă în prima sâmbătă din fiecare lună. Campania a început pe 4 aprilie când s-a alergat în București, apoi pe 9 mai s-au alăturat campaniei și alte 4 orașe, pe 6 iunie acțiunea s-a extins la 9 orașe, iar pe 4 iulie, de la ora 9.00, s-a alergat simultan în 12 orașe din România: Brașov, Bacău, Brăila, București, Craiova, Sibiu, Ploiești, Cluj-Napoca, Galați, Moinești, Vaslui și Timișoara. Asociația 1leu.org este inițiatoarea acestei acțiuni. Până acum, conform site-ului organizației s-au strâns 132.900 lei la nivelul țării. În Craiova, pe 4 iulie s-au strâns 730 lei. Cei care doresc să acorde un sprijin pentru ca spitalul copiilor să se construiască pot veni sâmbătă, 1 august, de la ora 9.00, în Parcul Nicolae Romanescu, zona Ciobănașul să alerge. De asemenea, cei care vor să doneze bani îi pot vira în conturile

·         RO38 RNCB 0088 1456 4011 0002 RON

·         RO11 RNCB 0088 1456 4011 0003 EUR

·         RO81RNCB 0088 1456 4011 0004 USD

În 3 ani se dorește strângerea sumei de 80 000 000 lei, necesară unui centru medical dotat cu:50 de paturi, 2 săli de operație complet echipate,secție de radioterapie, secție de transplant medular.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol