Județul Dolj se situează pe locul 12 pe țară, în privința numărului salariaților. Potrivit datelor transmise de Direcția Județeană de Statistică, efectivul salariaților din Dolj, la sfârşitul lunii mai 2015, a fost de 124.434 persoane. Statisticienii mai anunță că numărul angajaților a fost în creştere cu 400 persoane faţă de luna aprilie 2015 şi cu 2.358 persoane faţă de luna mai 2014.
Din total, 83.928 (67,4%) salariaţi sunt în servicii, 37.782 (30,4%) salariaţi în industrie şi construcţii şi 2.724 (2,2%) salariaţi în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit. În ceea ce privește salarizarea, ne situăm pe locul 15 la nivel național.
“Câştigul salarial mediu brut în luna mai 2015 a fost de 2.150 lei/persoană. Câştiguri peste media judeţului au realizat salariaţii din servicii (2.132 lei) şi din industrie şi construcţii (2.209 lei), iar sub media judeţului salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1.883 lei)”, potrivit Direcției de Statistică Dolj.
Salariul mediu net a fost în luna mai 2015 de 1.547 lei, iar pe principalele ramuri s-au înregistrat următoarele nivele: 1.534 lei în servicii, 1.590 lei în industrie şi construcţii şi 1.361 lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
În clasamentul judeţelor României, judeţul Dolj ocupă:
– locul al 15-lea după câştigul salarial mediu net pe economie;
– locul al 26-lea după câştigul salarial mediu net din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit;
– locul al 17-lea după câştigul salarial mediu net din industrie şi construcţii;
– locul al 12-lea după câştigul salarial mediu net din servicii.
Rămânem, însă, primii la șomeri
După numărul şomerilor judeţul Dolj se situează pe primul loc pe ţară, mai anunță statisticienii.
În luna de raportare, mai 2015, numărul şomerilor a fost de 25.544 persoane, în scădere cu 449 persoane faţă de luna mai 2014. Din totalul şomerilor 10.187 persoane sunt de sex feminin.
Din numărul şomerilor 4.774 (18,7%) provin din mediul urban şi 20.770 (81,3%) din mediul rural. În mediul urban 48,9% din numărul şomerilor au fost femei, iar în mediul rural 37,8%.
Din totalul de 25.544 persoane, 3.354 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (75%) şi 100 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (50%). Numărul şomerilor neindemnizaţi în luna mai 2015 era de 22.090 (86,5%) persoane.
La sfârşitul lunii mai 2015, din totalul şomerilor înregistraţi 9,7% au vârsta sub 25 ani, 7,4% între 25-29 ani, 23,1% între 30-39 ani, 30,2% între 40-49 ani, 15,1% au între 50-55 ani, iar 14,5% au peste 55 ani. Dintre aceştia 22.008 persoane (86,2%) sunt persoane cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 2.723 (10,7%) sunt persoane cu studii medii, iar 813 persoane (3,1%) sunt persoane cu studii superioare.
Rata şomajului înregistrată în luna mai 2015 a fost de 8,8% în raport cu populaţia activă civilă totală (9,1% în luna aprilie 2015 şi 8,9% în luna mai 2014). Pentru femei, rata şomajului în luna mai 2015 a fost de 7,4% (7,7% în luna aprilie 2015 şi 7,7% în luna mai 2014).
Rata şomajului în judeţul Dolj (8,8%) s-a situat peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional (4,9%), ocupând locul al 5-lea pe ţară.







