În fiecare an, pe 29 iunie, la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), serbăm Ziua Internațională a Dunării. Această zi marchează semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, eveniment care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia (Bulgaria).
În România, Ziua Dunării 2015 a fost marcată la nivel național prin numeroase evenimente sub sloganul “Fii activ!“, o adaptare a sloganului transmis de ICPDR, care simbolizează importanţa protejării râurilor din întregul bazin dunărean.
Ziua Internațională a Dunării a fost marcată, ieri, și la Corabia prin mai multe activități dedicate în principal copiilor.
“Administrația Bazinală Olt condusă de domnul director Stoenescu Ion, prin Sistemul de Gospodărirea Apelor Olt condus de domnul director Adi Barbu a marcat acest eveniment pe raza orașului Corabia.
În acest sens, cu sprijinul autorităților locale, în prezența viceprimarului Vlad Sorin Gigi,in sala de ședințe a Primariei Corabia, s-a prezentat copiilor din ciclul primar,de la Școala Generală Mihai Eminescu ,structura Celeiu, cartea lansată de Administrația Națională Apele Române "Ovi își face noi prieteni", realizând astfel un joc educativ/interactiv prin care copiii au învațat principalii afluenți ai Dunării și necesitatea protecției apelor. Au răspuns cu promptitudine la întrebările despre râurile din țara noastră și cu siguranță au acumulat noi cunoștințe. De asemenea a avut loc și o expoziție de desene având ca temă "Mediul și apa". Elevii au realizat apoi,în fata Primăriei diverse desene reprezentând cum au știut ei mai bine Ziua Dunării. Toți copiii au primit cartea "Ovi își face prieteni noi" și materiale promoționale din partea reprezentanților Administrației Bazinale de Apă-Olt, cei care au organizat acest eveniment”, a transmis municipalitatea corăbiană.
Vera IONESCU







