Mai mulți craioveni au participat, ieri dimineață, la un protest împotriva fostului premier la Teatrul Național „Marin Sorescu”. Grupul strâns în fața teatrului a fost nemulțumit de faptul că Năstase a fost invitat la o întâlnire SpectActor organizată în instituție.
Protestatarii au avut intenția să îl întâmpine pe Adrian Năstase cu pancarte inscripționate cu următoarele mesaje: „Năstase stai acasă, corupții nu ne pot da lecții”, „Adrian Năstase profesor de corupție, vrem valori nu impostori”, „Bă jigodie, ăsta-i un pamflet”. Fostul premier a evitat întâlnirea cu protestatarii și a folosit o altă intrare pentru a ajunge la conferință.
Veniți la conferința susținută de Adrian Năstase, unii dintre spectatori au fost nemulțumiți de cei care protestau, iscându-se certuri. Nemulțumit de faptul că un tânăr fotografia mulțimea, un bărbat a început să devină agresiv, îmbrâncind și înjurând grupul de protestatari. Bineînțeles că a avut loc și un schimb de replici între protestatari și cei prezenți la conferință.
„Tinere te mai invit o dată, citește măcar jumătate din cât a citit Adrian Năstase și pe urmă poți să vorbești”, spune una dintre femeile prezente la conferință.
„Mai bine v-ați întreba de profesorii voștrii corupți cărora le-ați dat șpagă să vă luați examenele, fiecare este cu opțiunile lui. Voi vă pierdeți timpul degeaba, ar tebui să faceți altceva”, o altă spectatoare.
Nici protestatarii nu s-au lăsat și au venit cu un schimb de replici.
„Felicitări, pentru opțiunile dumneavoastră meritați felicitări. Dumneavoastră v-ați pierdut toată viața degeaba, noi ne pierdem cinci minute”, au replicat protestatarii.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a fost prezentă la conferința susținută de Năstase și a venit cu o întrebare pentru protestatari.
„La Băsescu nu v-am văzut pe nici unii atât de mulți, asta se întâmplă numai la Năstase”, a întrebat Olguța.
„Locul lui Năstase nu este la Teatrul din Craiova”
Consilierul local PNL, Dan Adrian Cherciu, s-a aflat printre protestari, nemulțumit că numele Craiovei este asociat cu numele lui Adrian Năstase.
„Nu este prima oară când mă manifest împotriva onorurilor pe care orașul nostru într-o formă sau alta înțelege să i le dea unui infractor, unui recidivist pentru că nu a avut doar o condamnare și demersul meu în Consiliul Local de retragere a titlului de Cetățean de Onoare al acestei persoane nu este de ieri, de azi. Încă de la începutul mandatului actual am făcut această solicitare, care culmea există și un regulament care ar impune Consiliului Local să retragă un titlu de Cetățean de Onoare unei persoane care a fost condamnată. Din nefercire majoritatea actuală din consiliu refuză, iar ceea ce părea la un moment dat un caz izolat văd că se permanentizează, în sensul că acum o altă instituție Teatrul Național din Craiova, socotește să își ofere clădirea și prestigiul unei conferințe, iar acest infractor urmează să dea lecții auditoriului și bănuiesc întregii Craiove. Îmi pare rău că va apărea această știre prin care numele orașului în care trăiesc va fi legat de numele lui Adrian Năstase, dar se pare că are încă mulți admiratori încât să umple o sală. Am văzut că a intrat și doamna primar, la dânsa nu este o surpriză pentru că la toate solicitările mele de retragere dânsa a fost prima care s-a opus. Am văzut și alte personalități, sau pretinse personalități ale orașului, la urma urmei gusturile nu ar trebui discutate cu toate că în materie de politică, de corupție, eu zic că morala ar trebui să fie atașată de interesele partidului, a spus Dan Adrian Cherciu, consilier local PNL.
Tinerii implicați au fost revoltați că prezența lui Adrian Năstase la Teatrul Național „Marin Sorescu” reprezintă o jiginire adusă altor invitați de renume care au venit la întâlnirile SpectActor.
„Eu consider că am venit aici ca un avertizor de integritate deși responsabilitatea asta ar trebui să vină cuiva de aici din interior, din instituție dar văd că le este frică să o facă. Eu consider că este cumva datoria morală a celor liberi din orașul acesta să condamne orice jignire adusă unor oameni de cultură, și aici mă refer la invitații de la întâlnirile spectator ca Radu Beligan, Ana Blandiana și mulți alții”, spune Radu Alexandru, 23 ani.
Deasemenea protestatarii au subliniat faptul că responsabili de acest lucru sunt cei aflați la conducerea teatrului.
„Confruntarea principală ar trebui să fie cu domnul Mircea Cornișteanu, directorul Teatrului Național care a luat această decizie de a invita un om corupt care a promovat niște valori complet greșite în România. Am fi vrut foarte mult să ne vadă și domnul Adrian Năstase să înțeleagă ce vrem să transmitem aici. Problema noastră nu este cu un partid, problema noastră este că atunci când săvârșești acte de corupție nu mai poți fi prezent în scena publică drept un model de valori. El și-a ispășit o parte din pedeapsă și poate să funcționeze ca un om liber, însă nu poate să vină la Teatrul Național din Craiova care promovează anumite valori pozitive să ne dea nouă lecții despre ce înseamnă Nicolae Titulescu. Locul lui Adrian Năstase poate nu mai este în pușcărie, dar în nici un caz nu este la Teatrul Național să țină conferința”, a mai spus unul dintre protestatari.
Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru şantaj. Fostul premier a fost eliberat condiționat după ce a executat o treime din pedeapsă.






