Prostituția face victime

Redactia
3 Min Read
Trei oameni au fost uciși de un șofer distras de o prostituată
 
 
Tragedie la Vâlcea. Trei oameni au murit și alți patru au fost răniți într-un accident rutier produs de un șofer de care luase în cabină autocisternei o prostituată.
Accidentul a avut loc pe DN 7, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea. Un bihorean a luat o prostituată în cabina autocisternei pe care o conducea. La un moment dat, fiind distras de femeie, a pierdut controlul volanului și a izbit cu cisterna trei autoturisme care circulau din sens opus. Cisterna s-a oprit într-un TIR care se afla în coloană, în spatele celor trei mașini spulberate.
Policlinica Buna Vestire Craiova
Trei oameni au murit, iar alţi patru au fost răniți.
 
„Ajunsă la faţa locului, din primele verificări, echipa operativă a constatat faptul că H. Ioan, de 43 ani, din com. A. Iancu, judeţul Bihor a condus un autotractor ce tracta o semiremorcă cisternă pe DN 7, din direcţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu, a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu trei autoturisme şi un autotren care circulau în coloană”, a declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.
 
Printre victime se numără Adriana Toader, kinetoterapeut la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, care avea doar 31 de ani. Fiica unui fost secretar de stat în Ministerul Muncii şi mamă a doi copii de şase şi patru ani, Adriana Toader nu a avut nicio şansă în urma impactului violent cu cisterna,scrie adevărul.ro.
„Adriana a suferit un traumatism toracic grav, cu fracturi costale. La Urgenţe a ajuns în stop cardiorespirator si, din cauza complicaţiilor, inima i-a cedat. Ne pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat, era colega noastră şi avea o viaţă înainte şi o familie frumoasă.  Alte două persoane, care au suferit mai multe traumatisme, au fost transferate la Bucureşti. Printre victime s-a numărat şi un tânăr de 18 ani, dar acesta este în afara oricărui pericol în acest moment”, a precizat, pentru sursa citată, doctorul Florin Nicolae, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe Vâlcea.
Cea de-a patra persoană rănită în accident este chiar şoferul cisternei care a provocat tragedia. El este internat la Terapie Intensivă fiind în afara oricărui pericol.
 
Localnicii din zonă spun că imediat după producerea accidentului prostituata a fugit. Polițiștii o caută acum, cu ajutorul jandarmilor.
“Am văzut cum a intrat pe contrasens şi a lovit trei maşini una după alta şi s-a oprit în colegul din faţa. Am coborât să văd cine e rănit, a coborât şi şoferul cisternei şi atunci ne-a spus că a fost cu o vagaboandă şi că a sărit pe el. Atunci a pierdut controlul volanului şi s-a întâmplat nenorocirea”, le-a povestit poliţiştilor un alt conducător auto, martor al accidentului, mai arată sursa citată. 
 
 
Sursă foto: adevarul.ro
 
Distribuie acest articol