Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor derulează în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” o amplă campanie de conştientizare pe plan naţional, având ca scop îmbunătăţirea practicilor în ceea ce priveşte gestionarea gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, precum şi combaterea poluării cu nutrienţi a apelor şi solului şi crearea premizelor pentru o agricultură durabilă. În acest sens, ieri, a fost organizat un workshop pe tema poluării apelor în cadrul căruia au fost promovate intervenţiile proiectului la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Vest Oltenia, în vederea replicării beneficiilor acestora şi în alte zone similare din regiune precum şi de pe teritoriul României.
Obiectivul general de dezvoltare al proiectului este de a sprijini Guvernul României în îndeplinirea cerinţelor Directivei Nitraţi a Uniunii Europene prin reducerea poluării cu nutrienţi a corpurilor de apă, promovarea modificărilor comportamentale la nivel de comună şi întărirea capacităţii instituţionale şi de reglementare.
Totodată, reprezentanta Consiliului Judeţean, Adela Plăcintescu, a transmis o statistică care prevede că din cele 111 localităţi ale judeţului Dolj, 85, dintre acestea, sunt afectate de problema apei poluate. Mai mult decât atât, Naiana Milea, director Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Unitatea implementare proiect, a admis faptul că zona de sud este foarte afectată de această problemă.
Ne întâlnim astăzi, la Craiova, în cadrul unei întâlniri regionale pe care o organizăm în această perioadă în fiecare regiune din România, în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Acest proiect este finanţat de Banca Mondială şi Societatea Globală de Mediu şi implementat, începând cu anul 2008, de către Guvernul României. El are ca obiectiv reducerea poluării cu nitraţi a apelor din România şi protejarea, în felul acesta, a Dunării şi a Mării Negre. Acest proiect şi-a propus, printr-un număr mare de investiţii, dar şi de intervenţii în cadrul de reglementare în România, să protejeze mediul, în special apele şi să sprijine Guvernul Românie în eforturile pe care le face pentru respectarea cerinţelor directivelor europene în cadrul apelor, dar în special a directivelor nitraţi.
A declarat Naiana Milea, director Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Unitatea implementare proiect
Potrivit acesteia, membri implicaţi în proiect lucrează foarte mult pentru protecţia apelor în general, dar foarte mult pentru protecţia apelor poluate din surse agricole.
Este o poluare care nu a fost de-a lungul timpului cuantificată, nu a fost luată în considerare, dar care a început să pună probleme foarte mari în România. Orice sursă de apă poluată şi orice poluare punctuală sau difuză care se întâmplă oriunde, ar drena în final în Dunăre şi va ajunge în Marea Neagră. Apele de suprafaţă şi apele freatice devin improprii pentru uzul uman. Apele freatice nu se pot epura singure, poluarea cu nitraţi, deşi nu alterează gustul sau aspectul apei, duce la probleme majore de sănătate a populaţie şi nu se simte. De asemenea, aceste ape, care sunt considerate foarte curate, devin improprii pentru utilizare, devin nepotabile şi nu există capacitate naturală de refacere a calităţii acestora.
A mai spus Naiana Milea
Bani au mers în investiţii
Naiana Milea a mai transmis şi faptul că cea mai mare parte a proiectului care a început în 2008 a mers către investiţii, aproximativ 80% din fonduri.
Investiţiile înseamnă sisteme de colectare şi management al gunoiului integral la nivelul comunităţilor, informarea şi susţinerea individuală, de la fermieri foarte mici, la fermieri mari pentru respectarea ecocondiţionalităţilor, respectarea codului de bune practici agricole, pentru respectarea condiţiilor de colectare şi management al gunoiului de grajd. De asemnea, s-a mers în paralel pe ideea de a aborda holistic această poluare cu nitraţi, nu numai poluarea din sursa agricolă, dar şi poluarea din sursa socială. Şi atunci, acolo unde s-au făcut investiţii mari, s-a mers în paralel şi cu investiţii în sisteme de canalizare, pentru a rezolva practic, la nivelul unor comune, întreaga problemă a poluării cu nitraţi din toate sursele. Până la ora actuală, s-au făcut în România peste 65 de forme comunale de management al gunoiului de grajd, câteva mii de platforme individuale.
Naiana Milea
Cetăţenii trebuie să fie conştienţi
Directorul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Unitatea implementare proiect, a mai spus şi faptul că se fac eforturi şi pentru a face populaţia să fie conştientă de pericolul care le ameninţă sănătatea din cauza apei nepotabile. În acelaşi timp, se încearcă şi aducerea împreună a autorităţilor locale şi a instituţiilor statului pentru o mai bună soluţionare a acestei probleme.
Asta facem, astăzi, la Craiova, încercăm să le creăm un cadru, posibilitatea de a discuta şi de a veni cu idei şi a găsi modalităţile cele mai bune de a conlucra pentru ca împreună să reuşim să protejăm mediul şi în special calitatea apei.
Partea de sud a ţării este afectată
Potrivit Naianei Milea, partea de sud a ţării este afectată de poluarea apei şi există probleme importante de sănătate a populaţiei din zonă. Conştientizarea oamenilor de acest pericol este unul dintre principalele obiective ale proiectului, a mai transmis Naiana Milea.
Noi încercăm să conştientizăm oamenii de atâţia ani, încercăm să le explicăm ce apă beau. S-au făcut nenumărate întâlniri la nivel local. Lucrurile se schimbă, însă nu putem să spunem că se vor schimba peste noapte. Totuţşi, lucrurile se schimbă, oamenii încep din ce în ce mai mult să fie conştienţi de faptul că poate au folosit o fântână care are cea mai bună apă, cea mai gustoasă apă, timp de 50 de ani şi nu a fost niciun fel de problemă, s-ar putea ca în viitor acestă fântână să nu mai aibă această apă de calitate.
A concluzionat Naiana Milea
Prefectura susţine proiectul
Reprezentanta Prefecturii Dolj, Loredana Filişeanu, a transmis în numele prefectului faptul că instituţia prefecturală susţine organizarea worksopului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi în regiunea de dezvoltare sud-vest Oltenia. Totodată, aceasta consideră că prin implementarea celor patru componente ale proiectului, va fi atins obiectivul global de mediu şi anume reducerea pe termen lung a poluării cu nutrienţi a apelor printr-un management integrat al apelor şi solurilor.
Date fiind implicaţiile poluării cu nutrienţi asupra sănătăţii omului, vegetaţiei şi apelor de suprafaţă, apreciem eforturile echipei de management de proiect în organizarea în toate regiunile de dezvoltare şi numeroase localităţi cuprinse în proiect al campaniilor de conştientizare privind componentele proiectului. Pentru judeţul Dolj prezintă un real interes promovarea codului de bune practici agricole, având în vedere locul şi rolul agriculturii în economia locală. Totodată, în zona de sud a judeţului Dolj, sunt relevante investiţii în perdele forestiere de protecţie, ţinând cont de fenomenul accelerat de deşertificare. Desigur, managementul gunoiului de grajd este un subiect care preocupă întreg mediul rural doljean şi nu numai. În final, doresc să vă urez succes în derularea tuturor indicatorilor proiectului şi vă asigur de întreg suportul Instituţiei Prefectului Dolj în derularea componentelor acestuia la nivelul judeţului Dolj.
A declarat Loredana Filişeanu, şefă Birou Servicii Publice Deconcentrate, Prefectura Dolj
Consiliul Judeţean Dolj investeşte în protecţia mediului
Reprezentanta Consiliului Judeţean (CJ) Dolj în cadrul seminarului de ieri, Adela Plăcintescu, a subliniat faptul că CJ investeşte în dezvoltarea comunităţii, chiar şi în protecţia mediului.
Vreau să vă spun că strategia investiţională a CJ Dolj vizează foarte multe domenii majore de intervenţie în activitatea economică şi socială în judeţul Dolj, infrastructură, sănătate, cultură şi nu în ultimul rând mediu. În acest sens, în domeniul protecţiei mediului, pe toate planurile, CJ Dolj, a încercat să identifice în permanenţă diferite oportunităţi de finanţare a diferitor programe, pe care ulterior încearcă să le implementeze, să scrie proiecte şi să le implementeze. Ori de câte ori a fost apelat, CJ Dolj a acordat asistenţă tehnică şi celorlalte unităţi teritorial-administrative, în vederea realizătii unor asemena investiţii.
A declarat Adela Plăcintescu, director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de gestionare a deşeurilor, Eco Dolj
Adela Plăcintescu a mai menţionat faptul că, în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” se realizează investiţii în parteneriat cu municipiul Băileşti şi comuna Gherceşti.
Totodată, potrivit acesteia, aproximativ 76% din localităţile doljene se confruntă cu problema apei poluate.
Din cele 111 localităţi ale judeţului Dolj, 85 se află în zona vulnerabilă a poluării apelor. Deci, aproape 76% din localităţile judeţului Dolj au probleme cu poluarea cu nitraţi.
Adela Plăcintescu
Mediul trebuie protejat
Valeriu Amza, director executiv Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, a transmis în cadrul simpozionului, de ieri, faptul că protejarea mediului este importantă pentru sănătatea societăţii. În opinia sa, a proteja mediului este o deprindere care trebuie învăţată chiar din grădiniţă.
De aceea, cred că este necesar şi foarte important ca toţi să ne gândim la protejarea mediului, să contribuim la asta, pentru a fi o societate cât mai sănătoasă. Acest lucru nu se poate face decât începând cu educaţia din clasele de jos, de la grădiniţe dacă se poate. Asta nu înseamnă că cei de la grădiniţă trebuie să ştie de poluare cu nitraţi, trebuie să ştie să pună gunoiul în spaţiile special amenajte, să ştie să foloseacă mediul, astfel încât să nu fie distrus. De asemenea, a avea un mediu sănătos înseamnă şi a fi o societate bine educată, o societate care gândeşte spre viitor, o societate care cu adevărat vrea să dezvolte viitorul pentru cei care urmează.
Valeriu Amza
Potrivit organizatorilor proiectului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienţi”, în judeţele Olteniei au fost investite până acum peste şase milioane de lei. Aceşti bani au mers pentru amenajarea de platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd, gunoiul de grajd fiind unul dintre factorii din cauza căruia apa este poluată. la nivelul judeţului Dolj, a fost investită cea mai mare sumă, peste 1,8 milioane lei, în localitatea Gherceşti pentru amenajarea unei astfel de platforme.
Obiectivul global al proiectului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienţi” este reducerea pe termen lung a deversărilor de nutrienţi în apele ce se varsă în Dunăre şi Marea Neagră, printr-un management integrat al solului şi apelor.







