marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

DNA îl vrea pe Vâlcov după gratii

Direcţia Naţională Anticorupţie cere avizul Senatului pentru arestarea lui Darius Vâlcov.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că Procurorul General a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului de Olt.

În cursul anului 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra- Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări. Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”. Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societăţii şi inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii. Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov Bogdan Darius. În acest context, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii.  Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
DNA

Procurorii DNA au mai arătat că cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.  Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.
Ieri, ministrul demisionar al Finanţelor Darius Vâlcov a fost la DNA, el declarând că, împreună cu avocatul său, a cerut să studieze dosarul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica