„Fortuna” a fost cu „leul”

Redactia

Juniorii alb-albaştri s-au bucurat de un succes clar în prima etapă din partea secundă a campionatului. “Leuţii” au întâlnit, sâmbătă, de la ora 13.00, pe terenul din “Cantonament”, Fortuna Craiova, într-un joc care a contat pentru etapa a XV-a a primei serii din cadrul campionatului judeţean de juniori E. Copiii pregătiţi de Cătălin Gârleşteanu n-au întâmpinat probleme în adjudecarea celor trei puncte, chiar, din contră, s-au prezentat cu o poftă mare de goluri, reuşind să introducă balonul de şapte ori în poarta adversarilor. Alexandru Capac, Mario Răduţ(2), Eduard Domnu(2), Liviu Bărbulescu şi Ştefan Joiţa şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. Prin această victorie, Junior Craiova se menţine la două puncte în spatele liderului Dinamyk Craiova şi la 11 lungimi deasupra grupării “Valerică Găman”, echipă pe care o va întâlni în etapa viitoare.

Copiii au făcut un meci foarte bun, mai ales în repriza secundă. Au început puţin timoraţi, ţinând cont că a fost debutul returului, emoţiile şi-au pus amprenta în prima repriză, dar după pauză au avut mai multă încredere în ei şi au arătat ca o echipă. Au început să curgă acţiunile de poartă şi scorul reflectă clar jocul din teren. Este un început bun, nu ne interesează neapărat scorul, ţinând cont că am întâlnit o echipă mai modestă a seriei, dar este important că reuşim să marcăm în perspectiva meciurilor viitoare.
A declarat Cătălin Gârleşteanu, antrenorul Junior Craiova

Echipa de juniori cu “leul” pe piept s-a prezentat astfel, în prima etapă din primăvară: Marius Vasile, Aliss Baran, Eric Gagiu, Darius Rădoi, Liviu Bărbulescu, Eduard Domnu, Capac Alexandru, Mario Răduţ. Au mai intrat: Ştefan Joiţa, Gabriel Buzduceanu şi Antonio Cioană.

–––

REZULTATE ETAPA A XV-A
Dinamyk Craiova – Dinamyk Craiova 3    1-0
Junior Craiova – Fortuna Craiova    7-0
ACSVM Craiova – Valerică Găman    1-5
Luni, 16.03
CSU Craiova – CSO Filiaşi    ora 16.00

CLASAMENT JUNIORI E SERIA I
1. DINAMYK CRAIOVA     15     13     2     0     64-6     41    
2. JUNIOR CRAIOVA 2014    15    12    3    0    68-7    39    
3. VALERICĂ GĂMAN CRAIOVA     15     9     1     5     41-22 28    
4. CSU CRAIOVA    14    9    0    5    62-17    27    
5. DINAMYK 3 CRAIOVA     15     3     3     9     14-32     12    
6. C.S. FORTUNA CRAIOVA    15    3    2    10    8-41    11    
7. ACSVM CRAIOVA     15     3     2     10     9-61     11    
8. C.S.O. FILIAŞI    14    0    1    13    4-84    1

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol