Mai mulţi foşti deţinuţi politici au comemorat, ieri, persoanele deportate în Bărăgan, în cadrul unui ceremonial religios de comemorare organizat de Filiala Mehedinţi a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
După slujba de pomenire săvârşită de un sobor de preoţi a urmat un moment de reculegere şi s-au împărţit colaci pentru pomenirea atât a celor care au trecut în lumea umbrelor în urmă cu 64 de ani, cât şi după 1989.
A spus Valeriu Bosoancă, conform Agerpres
Evenimentul a avut loc la monumentul din Parcul Dragalina, din Drobeta- Turnu Severin, ridicat în cinstea victimelor comunismului, iar mulţi dintre foştii deţinuţi politici au evocat momente din perioada comunistă şi au depus jerbe de flori în amintirea celor care au avut de suferit.
Deportările în Câmpia Bărăganului au fost un supliciu pentru poporul român. În acea perioadă, multe familii provenite din localităţi situate la aproximativ 25 de kilometri de graniţa cu ex-Iugoslavia au fost abandonate, în martie 1951, în această zonă în condiţii vitrege, fără hrană, fără apă şi un acoperiş deasupra capului. De aceea, îi pomenim pe cei care nu se mai află acum printre noi, pentru a aminti generaţiilor tinere cât de nedreaptă a fost istoria cu noi.
A mai spus Valeriu Bosoancă