Craiovenii nu îşi mai pot plăti, de mai multe zile, taxele şi impozitele online.
O persoană fizică a obţinut în instanţă plata a 50.000 lei din partea primăriei, pe legea fondului funciar. Pentru a se asigura că primeşte banii a învestit sentinţa cu formulă executorie. Aşa s-a ajuns la contul aferent serviciului www.ghiseul.ro în care craiovenii depuneau banii pentru plata taxelor şi impozitelor.
Deşi primăria a înştiinţat Banca Transilvania, unitatea bancară cu care are contract, că este vorba de un cont special şi nu poate fi executat silit, poprirea a fost instituită. Reprezentanţii primăriei au decis blocarea contului astfel încât banii craiovenilor să nu mai fie retraşi. Ulterior a fost câştigată în instanţă suspendarea executării silite a contului cu pricina şi se speră ca în următoarele zile problema să fie rezolvată.
Între timp craiovenii îşi pot plăti dările către bugetul local la ghişee. Plata se mai poate face pe internet la adresa impozite.primariacraiova.ro, după cum a anunţat municipalitatea într-un comunicat de presă.
Având în vedere sistarea plăţilor online prin intermediul paginii electronice www.ghiseul.ro ca urmare a încălcării clauzelor contractuale privind contractul de servicii de acceptare de plăţi electronice prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plată, Direcţia Impozite şi Taxe a Municipiului Craiova a pus la dispoziţia contribuabililor celelalte modalităţi de plată pentru a evita aglomeraţia de la ghişeele de plăţi şi pentru a limita timpul de aşteptare al contribuabililor la achitarea taxelor şi impozitelor locale, si anume: plata la ghişeele Agenţiilor BRD – Groupe Societe Generale, plata electronică (prin internet banking), plata cu numerar, plata prin ordin de plată sau plata prin mandat poştal. Informatii cu privire la cuantumul impozitului datorat se pot obţine: de la casieriile Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Municipiului Craiova; prin internet la adresa : http://impozite.primariacraiova.ro (necesita autentificare). Pentru obţinerea contului de acces se vor prezenta următoarele: cererea de înregistrare, pe care o găsiţi la adresa de internet http://primariacraiova.ro/ro/taxe-si-impozite/impozite-online.html; copie a actului de identitate, la sediul Direcţiei Impozite şi Taxe din Calea Bucureşti nr.51C (incinta Pieţei Centrale) sau la adresa de e-mail [email protected]. Plata la ghişeele Agenţiilor BRD – Groupe Societe Generale pe baza înştiinţării de plată emise de pe pagina de informare impozite.primariacraiova.ro sau infochiosc.
Se arată în comunicatul de presă transmis de primărie
Primăria promite că, în scurt timp, în Craiova vor fi amplasate infochioşcuri.
Pentru emiterea înştiinţării de plată sau pentru furnizarea de informaţii despre bunurile impozabile aflate în patrimoniu şi informaţii privind cuantumul impozitelor şi/sau taxelor datorate de contribuabili către bugetul local al municipiului Craiova, Direcţia Impozite şi Taxe pune la dispoziţie pagina internet de informare http://impozite.primariacraiova.ro accesibilă şi prin intermediul infochioşcurilor care vor fi amplasate în scurt timp în zonele de aglomerare urbană şi în sediile administraţiei locale. Accesul pe pagina de informare/infochioşc se face pe baza de utilizator şi parolă, credenţiale emise către contribuabili şi cu ocazia trimiterii înştiinţărilor de plată din anul 2014 sau în cazul infochioşcului autentificarea se poate face şi cu codul de bare ataşat unei înştiinţări de plată . În cazul contribuabililor care nu deţin cont de acces acesta se poate obţine de la sediul Direcţia Impozite şi Taxe a Municipiului Craiova pe baza de cerere şi a xerocopiei după actul de identitate sau poate fi trimisă la adresa de e-mail [email protected]. Plata la ghişeele agenţiilor BRD – Groupe Societe Generale se va face cu prezentarea înştiinţării de plată emisă de pe pagina de informare asupra taxelor şi impozitelor http://impozite.primariacraiova.ro sau prin infochişc. Înştiinţarea de plată generată de pe pagina electronică menţionată mai sus/infochioşc trebuie emisă în luna curentă în care se efectuează plata pentru că aceasta cuprinde sumele actualizate lunar, în cazul în care termenele de plată au fost depăşite. În cazul în care sumele achitate cuprind Taxa parcare aferentă mijlocului de transport înregistrat în municipiul Craiova, vinieta aferentă acestei taxe de parcare se ridică, prin prezentarea chitanţei cu care această taxă a fost achitată, de la sediul Direcţiei Impozite şi Taxe a Municipiului Craiova, Calea Bucureşti nr.51C în incinta Pieţei Centrale, şi de la punctele de încasare din următoarele locaţii: punct de încasare strada Mitropolit Firmilian nr.14, punct de încasare Craioviţa Nouă – bulevardul Oltenia bl. 65A1 la parter, punct de încasare Palace – strada Al.I.Cuza – clădirea Palace.
Primăria Craiova
Potrivit municipalităţii, taxele şi impozitele locale mai pot fi achitate cu ordin de plată, la Trezoreria Municipiului Craiova, beneficiar Primăria Municipiului Craiova- C.U.I. 4417214. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, cetăţenii trebuie să acceseze lista conturi IBAN disponibilă pe http://primariacraiova.ro/ro/taxe-si-impozite/conturi-iban.html.
De asemenea, plata se poate face prin internet banking. Pentru aceasta, contribuabilii trebuie să aibă un cont de internet banking deschis la orice bancă din care să facă un virament bancar, în lei, din contul propriu în contul IBAN asociat tipului de impozit pe care îl are de achitat.
“Contul IBAN asociat impozitelor şi taxelor locale venituri ale Primăriei Municipiului Craiova poate fi identificat consultând site-ul http://www.primariacraiova.ro, secţiunea INFORMATII PUBLICE > TAXE SI IMPOZITE > “Conturi IBAN “. Informaţii despre obligaţiile fiscale datorate bugetului local al municipiului Craiova se pot obţine şi accesând pagina de informare http://impozite.primariacraiova.ro, aceste obligaţii fiscale putând fi achitate prin intermediul serviciului de Internet Banking oferit de orice bancă de pe teritoriul României. Pentru obţinerea contului de acces se vor prezenta următoarele: cererea de înregistrare, pe care o gasiţi la adresa de internet http://primariacraiova.ro/ro/taxe-si-impozite/impozite-online.html; copie a actului de identitate, la sediul Direcţiei Impozite şi Taxe din Calea Bucureşti nr.51C (incinta Pieţei Centrale) sau la adresa de e-mail [email protected].”- transmit reprezentanţii municipalităţii
O altă modalitate de plată este prin mandat poştal.
“Contribuabilul se prezintă la oficiul poştal şi achită suma ce reprezintă impozitul pe clădire, teren sau auto.
Mandatul poştal are 2 părţi: mandatul poştal propriu-zis şi cuponul.
1) Pe mandatul poştal se va trece la destinatar Primăria Municipuiului Craiova , adresa : str. Al.I.Cuza nr. 7, precum şi suma în cifre şi în litere.
2) Pe faţa cuponului mandatului poştal se va trece: expeditorul cu adresa exactă/completă şi suma în cifre.
3) Pe verso-ul cuponului se completează la rubrica loc pentru corespondenţa destinatarul –
Primăria Municipiului Craiova
Cont nr. (lista conturi IBAN) deschis la Trezoreria Municipiului Craiova
Localitatea: Craiova
Suma reprezintă: Exemplu: impozit clădire/teren/mijloace de transport etc.
Contribuabilul poate trimite mandatul poştal cu confirmare de primire.”- Primăria Craiova
Şi, bineînţeles, rămâne în continuare valabilă plata cu banul jos la Direcţia de Taxe şi Impozite Craiova.
Activităţi de încasare sunt în zilele de luni, miercuri şi vineri între orele 8:30-16: 00, marţi şi joi în intervalul 8:30-18:00.
Se poate efectua plata în numerar, apelând la una din casieriile noastre situate în:
– Calea Bucureşti nr.51 C (Piaţa Centrală) ;
– Bulevardul Oltenia Bl.65A1, parter (Craioviţa Nouă, zona Orizont);
– Str. Mitropolit Firmilian nr. 14.







