Asociaţia „Ştiinţa Suntem Noi” şi-a stabilit, în weekendul trecut, un nou staff administrativ, prin alegeri uninominale de către membrii cu drept de vot, adică cei care cotizează cu bani în cadrul asociaţiei. La urne s-au prezentat 57 de membri, din totalul celor 90 care au drept de vot, iar câştigătorul poziţie de preşedinte a fost Marius Sorinel Tănasie, fost vicepreşedinte al asociaţiei, care a primit 56 din cele 57 de voturi. În locul lui Marius, ca vicepreşedinte a fost ales Bogdan Dinu, secretar general a rămas tot Mircea Neţoiu, iar ceilalţi doi membri care completează consiliul director sunt Mihaela Stătescu(ex – preşedinte) şi Răzvan Trăistaru.
Cine este Marius Sorinel Tănasie
Noul preşedinte al „Asociaţiei Ştiinţa Suntem Noi” este un om simplu, dar cu o mare iubire faţă de brandul Universitatea Craiova. Marius Sorinel Tănasie este născut pe 18 martie 1976 şi şi-a încheiat studiile liceale la Liceul de Chimie din Craiova, urmând apoi cursurile postliceale de electrotehnică şi doi ani şi jumătate cursurile facultăţi de drept din cadrul Universităţii „Mihai Viteazul”, un centru universitar particular din Craiova. Marius n-a reuşit să absolve facultatea pentru că a fost nevoit să plece în străintate, în căutarea unui loc de muncă şi, implicit, al unui trai mai bun. În 1998 a părăsit România, plecând în Portugalia unde a lucrat în mai multe domenii, iar în primăvara lui 2014 s-a întors înapoi în Craiova pentru a se alătura proiectului de renaştere a Ştiinţei, dedicându-se în întregime Asociaţiei „Ştiinţa Suntem Noi”.
De când Marius s-a alăturat asociaţiei, lucrurile au început să se dezvolte, iar acţiunile să prindă contur, acum, mai fiind puţin până la o primă realizare cu substanţă a organizaţiei de suporteri, aceea de a încheia o înţelegere cu Adrian Mititelu, patronul Univeristăţii Craiova, în direcţia repunerii pe picioare a Ştiinţei.
Sunt încântat că am fost ales preşedinte, asta înseamnă că membrii şi suporterii au avut încredere în mine, au văzut că mă implic sută la sută în acest proiect, ceea ce fac de la primul contact cu această asociaţie. Mi-am lăsat şi job-ul din străinătate pentru a veni în România şi a mă alătura unui proiect în care cred şi în care am investit, încă de la început, tot timpul şi toată puterea de muncă. Iubesc Universitatea Craiova şi vreau să o văd, cât mai repede cu putinţă, din nou pe gazon, fără ea parcă fotbalul românesc nu mai are acelaşi farmec.
A declarat Marius Sorinel Tănasie
Pregătiţi de luptă!
Deşi este conştient că lupta pentru readucerea Universităţii în activitatea nu va fi una deloc uşoară, Marius Sorinel este pregătit de orice sacrficiu pe care îl va impune această bătălie, iar alături de restul membrilor speră ca într-un timp cât mai scurt să se concretizeze negocierile cu Adrian Mititelu şi să se pună în practică proiectul de reactivare a Ştiinţei, pentru că Universitatea hibernează în aceste momente şi este în aşteptarea semnalului de trezire.
Suntem pregătiţi să depunem orice sacrificiu pentru a repune pe temelii Ştiinţa. Ştim că este un deziderat greu, dificil, şi vom întâlni multe piedici, suntem conştienţi de asta, dar nu ne este frică. Vom lupta, vom încerca să facem tot posibilul pentru ca Universitatea să revină la vremuri mai bune. Asociaţia a luat naştere în toamna lui 2013, când suporterii din Craiova au strâns bani pentru a ajuta jucătorii Universităţii, după care organizaţia a început să se dezvolte. Au existat nişte probleme legislative la început, care au tergiversat lucrurile, dar de câteva luni asociaţia este în normalitate şi îşi poate desfăşura activitatea în linişte. Eu am venit pentru a ajuta şi cred că s-a văzut acest lucru şi contribuţia mea la acţiunile asociaţiei. Voi continua să urmez aceeaşi cale şi, cu ajutorul tuturor membrilor, sper ca în cel mai scurt timp Universitatea să prindă din nou trup. Vreau să le mulţumesc tuturor celor ce se implică şi sunt alături de noi, chiar şi celor din străinătate, care ne sunt solidari, cum este Cristian Muscalu, un băiat care a depus mult efort pentru asociaţie şi a investit bani chiar dacă locuieşte în Italia. Avem nevoie de astfel de oameni şi sperăm să ni se alăture cât mai mulţi în perioada ce urmează.
A mai spus noul preşedinte al Asociaţiei „Ştiinţa Suntem Noi”







