Minele Alunu şi Berbeşti, la CET Govora

Redactia

Din această lună, minele Alunu şi Berbeşti trec din subordinea Complexului Energetic Oltenia, la CET Govora. Decizia a fost luată săptămâna trecută în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii CEO.  
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că acest transfer rezolvă o bună parte din problema de personal pe care o are Complexul Energetic Oltenia şi reprezintă un prim pas în procesul de restructurare care priveşte eficientizarea CE Oltenia. De asemenea, acesta a afirmat că cele două mine pot avea acum un aport semnificativ pentru zona Râmnicu Vâlcea, asigurând căldură şi apă caldă pentru oraş.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, a salută decizia Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Complexului Energetic Oltenia (CEO).

Începând de săptămâna viitoare, vom depune eforturi pentru ca această preluare să aducă cetăţenilor judeţului speranţa că vor avea parte de perioade mai bune decât până acum din punct de vedere social şi economic. Nu e nici uşor şi nici greu, avem încredere în echipa de specialişti care a lucrat în ultimii ani la acest transfer şi care va conduce la crearea unui important ansamblu economic – Complexul Energetic Vâlcea.
A spus, potrivit AGERPRES, Păsat

Cele două exploatări miniere au aproape 1.100 de angajaţi şi au exploatat, în 2014, o cantitate de 1,40 milioane tone de cărbune energetic.    

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol