Iordănescu vinde fotbalul frumos pe rezultate: “Va trebui să lăsăm spectacolul pentru alţii şi să fim mai eficienţi şi pragmatici”

Redactia

După victoria cu Dinamo, gorjenii au prins curaj. Au evoluat îndrăzneţ în prima partidă a returului, s-au instalat la conducerea meciului, dar n-a fost destul. N-a fost destul pentru o victorie. Cele trei puncte n-au rămas, nici acum, în Târgu Jiu, deşi echipa a jucat. Situaţia este una alarmantă în direcţia jocurilor de pe teren propriu, Pandurii având o problemă serioasă atunci când joacă “acasă”.  

Pentru Pandurii urmează o deplasare dificilă, după spusele antrenorului Edi Iordănescu, urmând să întâlnească, duminică, CFR Cluj. Va fi într-adevăr o bătălie grea, deoarece clujenii au de îndeplinit o misiune aproape imposibilă şi vor trage cu toţi dinţii de orice “urmă” de puncte, după depunctarea majoră de 24 de puncte suferită în această iarnă. CFR ocupă acum ultimul loc în clasamentul Ligii I, după ce în turul campionatului trona pe poziţia secundă, fiind o candidată periculoasă pentru Steaua în lupta pentru titlu. În acest moment, formaţia din Cluj trage pentru salvarea la retrogradare şi se va agăţa de orice oportunitate.
De cealaltă parte, Pandurii este la limită zonei “roşii” a ierarhiei. Gorjenii luptă şi ei pentru supravieţuire şi au nevoie de puncte, pentru a-şi reabilita încrederea şi a avansa în clasament, într-o zonă care să le aducă linişte.

Ne aşteaptă un joc foarte dificil pentru că întâlnim o echipă care este adevărat că nu traversează cea mai bună perioadă, dar este o echipă care a terminat turul pe locul doi, au în lot jucători care au evoluat în Cupele Europene şi care au participat la parcursul echipei din tur.  Ei suferă din punct de vedere cantitativ, dar nu trebuie să îi subestimăm pentru că din punct de vedere calitativ stau foarte bine. Vom întâlni un adversar în criză de puncte, la fel ca şi noi, care are presiunea rezultatelor. Trebuie să ne asumăm nişte riscuri, să ne deschidem, să jucăm fotbal, să punem presiune pe adversar. Ne gândim să luăm trei puncte de la Cluj, dar nu ne aşteaptă deloc un joc uşor.
A declarat Edi Iordănescu

În căutarea rezultatelor pozitive  

Tehnicianul este pregătit să „vândă” spectacolul pe puncte, considerând că în această perioadă primează rezultatele, şi nu jocul estetic.

Nimeni nu ne aşteaptă, jocul merge în plan secund, iar rezultatele primează. Din punctul meu de vedere aş prefera un joc mai puţin spectaculos, dar să fim pragmatici şi eficienţi. Nu mă încântă cu nimic că suntem preocupaţi să jucăm un fotbal pozitiv, că suntem lăudaţi pentru asta… În momentul de faţă trebuie să strângem doar puncte, latura estetică este egală cu zero. Degeaba am avut posesie 66% în faţa Craiovei dacă nu am adus prea des mingea în faţa porţii adverse, dar mai ales, dacă nu am avut eficacitate.
A spus tânărul technician al pandurilor

Totuşi, Edi Iordănescu nu se îngrijorează în privinţa retrogradării. Are încredere în puterea şi valoarea echipei.

Trebuie să strângem puncte, am încredere în grup, am încredere că putem depăşi momentul. Am sperat că după victoria cu Dinamo intrăm cu tonus şi încredere, am avut şi neşansa să jucăm cu un adversar dificil, echipă cu jucători de calitate. Eu sunt stăpân pe munca mea, am încredere în echipă. Eu cred cu tărie că, prin muncă, seriozitate, disciplină şi valoare, vom ieşi din această zonă. Aş fi vrut să începem bine returul şi să terminăm cât mai sus. Am încredere totuşi, că vom ieşi din această zonă, eu nu-mi fac probleme la retrogradare, avem jucători de valoare şi până la urmă disciplina şi dorinţa din sânul echipei va face să depăşim momentul dificil, să depăşim această presiune cât mai repede.
A adăugat Iordănescu

În partida de la Cluj, tehnicianul pandurilor se va putea baza şi pe Nistor, Răduţ şi Matulevicius, care au fost suspendaţi în primul joc, din cauza cumulului de cartonaşe galbene.

Pârvulescu vrea şi el victorie cu CFR

Preşedintele grupării din Târgu Jiu are încredere că echipa va obţine toate punctele din deplasarea de la Cluj.

Ne gândim doar la partida, de duminică, de la Cluj, o partidă foarte importantă pentru noi, pe care trebuie s-o câştigăm. Avem apoi meci la Piatra Neamţ, sunt două deplasări din care sperăm să îmbunătăţim şi noi clasamentul adevărului unde iată că după înfrângerea cu Craiova am coborât la minus 12. I-am încurajat, i-am îmbărbătat, mai sunt 16 finale pentru noi, sperăm să ieşim cât mai repede din zona fierbinte a clasamentului. Cred că la Cluj e momentul să ne revenim, să reuşim o victorie la CFR. Ne gândim să rămânem pe prima scenă a fotbalului românesc, retrogradează şase echipe anul acesta, toate echipele de jos s-au întărit, aţi văzut Rapidul a câştigat la Steaua, Chiajna a arătat bine la Giurgiu, cu siguranţă va fi un retur de foc.
A spus Eugen Pârvulescu

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol