Câteva zeci de gospodine din comuna Giuvărăşti, judeţul Olt, învaţă, la cursuri organizate în localitate, să prepare compoturi, dulceţuri, murături, zacuscă şi alte conserve din fructe şi legume, astfel încât din vară să poată lucra la fabrici de procesare a legumelor şi fructelor ori să producă în gospodărie, pentru vânzare, conserve din legume şi fructe.
Cursurile se derulează în cadrul proiectului “O şansă pentru toţi şi toate”, al cărui beneficiar este Federaţia Agrostar, iar parteneri sunt Asociaţia Femeilor din Mediul Rural Olt şi Centro de Studios Infer SL din Spania. Responsabilul de proiect pentru Regiunea S-V Oltenia, Simona Popa, a precizat că proiectul este unul amplu, ce se adresează femeilor din Galaţi, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Ilfov şi Bucureşti şi sunt organizate cursuri pentru lucrător în fabricarea conservelor din legume sau fructe, lucrător în comerţ, cursuri de antreprenoriat şi de competenţe informatice.
În judeţul Olt au început cursurile pentru lucrător în fabricarea conservelor de legume şi fructe, în comuna Giuvărăşti, cunoscută drept bazin legumicol. La aceste cursuri participă 23 de femei cu vârste până la 50 de ani, care învaţă noţiuni teoretice despre procesul de preparare a conservelor din legume şi fructe dat şi aspecte practice.
Participantele la cursuri prepară acasă murături, compoturi, dulceţuri, zacuscă, bulion, zarzavat pentru mâncăruri şi aceste preparate sunt apoi analizate la curs, este descris modul în care au fost obţinute, învaţă să respecte normele de igienă obligatorii pentru a putea produce în scopul vânzării, despre tratarea termică a preparatelor, despre proprietăţile materiei prime. Reţetele sunt de regulă cele tradiţionale, specifice zonei.
A spus Simona Popa, conform Agerpres
Cursul se va încheia la finalul lunii aprilie şi participantele vor obţine o diplomă ce le va permite să poată vinde conservele preparate acasă, dar şi să se angajeze la o fabrică de producere a conservelor din legume şi fructe.
Un curs similar va începe săptămâna viitoare în comuna Crâmpoia, unde câteva zeci de femei vor să înveţe să prepare conserve din fructe şi legume în vederea angajării la o fabrică de profil ce va deschisă în localitate anul acesta.