Continuă problemele de lot la ACSVM Municipal. Gruparea pregătită de Gavrilă şi Năstăsie nu a reuşit să deplaseze în cantonament decât 18 jucători, dintre care trei sunt portari, însemnând că cei doi tehnicieni se vor baza doar pe 15 jucători de câmp în pregătirea de la Băile Felix, care va dura zece zile. „Municipalii” au plecat, ieri dimineaţa, spre locul unde îşi vor desfăşura cantonamentul, acesta urmând să fie bazat în mare parte pe acumulări fizice. De asemenea, este posibil ca pe timpul stagiului gruparea doljeană să susţină şi câteva jocuri amicale, în funcţie de formaţiile pe care le găsesc disponibile la faţa locului.
15 jucători de câmp şi trei portari în cantonament la Băile Felix
Într-adevăr, am deplasat un lot destul de fragil în cantonament, de numai 18 jucători. Există şi problemele financiare, dar şi de lot. Au mai plecat jucători, n-am reuşit să aducem mare lucru, dar asta e situaţia, va trebui să ne descurcăm cu ce avem. Vom sta zece zile la Băile Felix, ne vom pregăti bine, mai mult fizic, dar vom căuta şi parteneri pentru două-trei jocuri amicale. Când ne întoarcem acasă, vom mai încerca să aducem jucători la echipă, să vedem ce vom reuşi.
A declarat Dumitru Firu, preşedintele ACSVM Municipal
Lotul deplasat de Işalniţa în cantonament îi cuprinde pe următorii: Tomşa, Popescu, Marica, Istudor, Chircan, Geamănu, Flori, Ţucă, Ţenovici, Poenaru, Scarlat L., Scarlat C., Sârmon, Borhot, Borneci, Bistriceanu, Nuţă, Bălosu.