Porivit unui comunicat de presă emis, ieri, de DIICOT, Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Olt împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat şapte percheziţii la mai multe persoane fizice şi juridice din judeţ. Anchetatorii suspectează faptul că, în perioada februarie-octombrie 2014, din contul curent deschis la o unitate a Băncii Transilvania, al unei societăţi comerciale care întreprinde activităţi în domeniul agricol, s-au efectuat transferuri de sume importante de bani, fără ca reprezentanţii societăţii să îşi dea acceptul.
Mai mult decât atât, în acest proces este implicat şi un angajat al băncii, acesta fiind acuzat că a accesat fără drept datele informatice ale bănci şi a emis un card falsificat pe numele societăţii păgubite. Astfel, el a reuşit să retragă din contul firmei, suma de 10 mii lei, disponibilul de credit, în luna februarie a anului trecut. Angajatul băncii a mai reuşit să transfere pe cardul falsificat suma de 400.000 lei, bani proveniţi din contul societăţii. Banii furaţi au fost extraşi ulterior de la mai multe bancomate din Bucureşti şi Slatina. În acest caz vor fi audiate 10 persoane. Anchetatorii au mai menţionat faptul că este vizată o grupare infracţională specializată în efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic, dar şi fals în înscrisuri private şi uz de fals.