Este vorba de Radu Preda, al cărui nume a mai fost vehiculat în trecut pentru ocuparea funcţiei, devenită vacantă după transferul lui Gheorghe Nedelescu la Complexul Energetic Oltenia.
Radu Preda a condos, până la ora actuală, două dintre regiile subordonate Consiliului Local Municipal Craiova, RAADPFL şi RAT Craiova, ambele perioade de directorat fiind exercitate în mandatul primarului Lia Olguţa Vasilescu. Anterior a fost consilier judeţean şi, pentru o scurtă perioadă, şef al Direcţiei Judeţene de Cultură.
În plan politic, Radu Preda este pesedist, ocupând funcţia de secretar general al PSD Craiova, el făcând parte din lotul PRM, venit în râdul social-democraţilor la pachet cu Lia Olguţa Vaslescu, în 2007.
Potrivit calendarului postat pe site-ul Primăriei Craiova, evaluarea proiectului de management va avea loc în perioada 10-11 februarie. Reprezentanţii Primăriei Craiova au scos, încă o dată, la concurs postul de administrator public al oraşului, după ce Gheorghe Nedelescu s-a retras din funcţie.
Olguţa are încredere în Radu Preda
Reamintim că potrivit anunţului postat pe site-ul municipalităţii craiovene, prima etapă a examenului a fost programată pentru data de 2 februarie.
Primăria Municipiului Craiova organizează, la sediul central din str. Al.I. Cuza, nr. 7, concurs de proiecte de management pentru ocuparea postului temporar vacant de administrator public din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Craiova. Concursul se organizează în trei etape: – prima etapă – în data de 2.02.2015 – selecţia dosarelor; – a doua etapă – în perioada 10.02 – 11.02.2015, analiza proiectelor de management; – a treia etapă – susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului va fi programată în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 5 şi alin. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Se arată în comunicatul postat pe site-ul primăriei
Lia Olguţa Vasilescu a explicat de ce finul său este potrivit să îi ia locul lui Gheorghe Nedelescu pentru funcţia de administrator public.
Radu Preda era în cărţi pentru acest post de mai mult timp, însă prima dată când s-a organizat concurs nu a participat nimeni. De această dată, Preda va fi singurul candidat şi mai mult ca sigur îi va lua locul lui Nedelescu. L-am trimis acolo pe omul în care am cea mare încredere, care a făcut farmacie în contabilitatea RAADPFL şi care a stopat jaful din cimitire. Ce pot promite e că va stopa furtul de motorină, că nu îi e frica să ia decizii grele şi că va da Parchetului de lucru.
A punctat primarul Craiovei
Radu Preda nu a putut fi contactat ca să îşi spună un punct de vedere.







