Mâine se va încălzi vremea

Redactia
1 Min Read
Meteorologii anunţă că, astăzi, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă din an. Înnorările se vor extinde treptat în toată ţara, iar precipitaţiile vor fi mai frecvente în jumătatea de vest, potrivit Mediafax
În Oltenia se vor semnala precipitaţii mixte. În restul teritoriului doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe. 
 
Mâine, vremea se va încălzi semnificativ faţă de ziua anterioară şi va deveni caldă pentru această dată calendaristică, chiar deosebit de caldă în jumătatea sudică a teritoriului. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în vest, centru şi nord, unde pe arii restrânse, temporar, se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, exceptând nordul Carpaţilor Orientali şi al Moldovei, unde vor fi mai ales ninsori. 
Policlinica Buna Vestire Craiova
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade Celsius în nordul Moldovei şi 12 grade Celsius în sud-est, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 7 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni, spre -6 grade Celsius.
Distribuie acest articol