Hoţul din Austria, prins în Mehedinţi

Redactia
Lucrătorii Serviciului investigaţii criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi au identificat, ieri, un bărbat în vârstă de 50 de ani,  pe numele căruia fusese emis un mandate european de arestare de către  autorităţile judiciare din Austria.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Roxana Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că bărbatul, din comuna Şişeşti, este acuzat de comiterea în 2014 a mai multor infracţiuni de furt pe teritoriul Austriei. 
 
Acesta, pentru a scăpa de încarcerare şi de a fi adus în faţa unei instanţe de judecată din Austria, a revenit la domiciliul din judeţul Mehedinţi. Poliţiştii noştri l-au depistat şi reţinut.
A afirmat Roxana Teodorescu
 
Potrivit aceleiaşi surse, bărbatul a fost deja prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ce a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 ore.  Acesta se află în momentul de faţă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Dolj şi urmează să fie extrădat în ţara unde a săvârşit infracţiunile, urmând să fie condamnat.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol