Făinişi, la Sporting

Redactia
Mijlocaşul de 21 de ani a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an şi jumătate cu ocupanta locului 9 din seria a III-a a Ligii a III-a, Sporting Roşiorii de Vede. 
Vara trecută, imediat după ce reuşise promovarea cu Minerul Mehedinţi, Făinişi a dat probe de joc la Dinamo II Bucureşti, după care a fost achiziţionat de divizionara secundă FC Caransebeş, la care n-a reuşit să joace decât un meci în Liga a II-a şi două în Cupa României.  
Mijlocaşul n-a exclus o revenire în această iarnă la Minerul, dar incertitudinile cu care se confruntă clubul cu sediul la Valea Copcii l-au determinat să accepte oferta celor de la Roşiori. 
 
Coechipier cu Lătea, după 4 ani
 
Acesta a debutat deja la noua sa echipă, în amicalul cu AS Turnu Măgurele, câştigat cu 2-1. La Sporting, severineanul Făinişi va fi coechipier cu fostul său coleg de la Minerul Mehedinţi, Ionel Lătea.  Atacantul originar din Vânju Mare a jucat în ultimii patru ani tot în Teleorman, dar la fosta divizionară C FCM Alexandria, iar de vara trecută evoluează la Roşiori. 
 
Adelin ar fi vrut să revină acasă, să-şi ajute echipa care l-a lansat, dar, din păcate, situaţia clubului nostru este una dezastruoasă şi nu interesează pe nimeni. Nu ne-am reunit şi, cu siguranţă, ne vom desfiinţa. Îi doresc mult succes la Roşiori. Este un jucător tânăr, de perspectivă, şi sunt convins că se va impune ca titular acolo.
A spus secretarul clubului Minerul Mehedinţi, Petre Vucea
 
 
 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol