Fostul primar al comunei Devesel din judeţul Mehedinţi, Dumitru Mogonea, consi- lierul juridic al instituţiei, Valeru Laurenţiu Luţu, şi referenta Aristiţa Trăistaru trimişi în judecată de DNA pentru fraudarea unor fonduri europene în valoare de circa 750.000 de lei au scăpat de puşcărie.
Cu toţii au primit zilele trecute aceeaşi pedeapsă: 3 ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost dată de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie. Cei trei salariaţi ai primăriei au fost trimişi în judecată în anul 2012 pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals în declaraţii, uz de fals, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Potrivit procurorilor la solicitarea inculpaţilor Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru Laurenţiu , primar, respectiv secretar al comunei Devesel, inculpata Trăistaru Aristiţa, funcţionar public în cadrul Primăriei Devesel, a depus la APIA – Centrul Judeţean Mehedinţi, în nume personal, o cerere pentru acordarea de subvenţii pentru agricultură din fondurile europene FEGA şi FEADR.
În susţinerea cererii sale, inculpata a declarat în fals că utilizează suprafaţa de 557 de hectare de păşune aflată în proprietatea comunei Devesel, în condiţiile în care nu existau raporturi contractuale între inculpată (ca persoană fizică) şi primărie. În această modalitate, inculpata Trăistaru Aristiţa a primit pe nedrept suma de 94.157 de lei din fonduri europene. Procurorii au mai arătat că, după aceea, inculpaţii au mai călcat pe bec . Astfel, în perioada 2008 – 2010, la iniţiativa primarului Mogonea şi a consilierului Luţu, femeia a formulat alte trei cereri de acordare a fondurilor europene, de această dată, însă, în calitate de preşedintă a Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Zoovitae“ Devesel.
Aristiţa Trăistaru a fost acuzată că a folosit mai multe documente false (o hotărâre a consiliului local, contract de arendă şi declaraţii pe propria răspundere) pe care le-a depus la APIA – Centrul Judeţean Mehedinţi. Documentele ar fi fost întocmite în fals de Mogonea şi Luţu, în baza cererilor formulate de Aristiţa Trăistaru, în condiţiile în care Primăria Devesel nu era parte în niciun contract perfectat cu asociaţia respectivă. În schimb, Dumitru Mogonea, în calitate de primar, a încheiat cu Asociaţia contractul de arendă nr. 3026/11.06.2007, deşi inculpata, preşedinta Asociaţiei „Zoovitae“, era angajată la Primăria Devesel.
„De altfel, această asociaţie a fost înfiinţată în mod nelegal de inculpata Trăistaru Aristiţa, fiind determinată de inculpaţii Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru să constituie asociaţia tocmai în scopul fraudării fondurilor europene. În această modalitate, inculpata a obţinut pe nedrept suma totală de 667.120 de lei, bani proveniţi din fonduri europene şi din bugetul statului“, au mai reţinut procurorii anticorupţie.
Iată «soluţia pe scurt» a instanţei! E cam lungă…
Vă prezentă sentinţa magistraţilor Curţii de Apel Craiova în dosarul 2025/54/2012, postată pe site-ul instituţiei. Soluţia pe scurt:
“În baza art. 386 alin.1 NCpp dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii Trăistaru Aristiţa, Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru-Laurenţiu astfel: – din infracţiunile prev. de art. 18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000, art.18 ind.1 alin 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 din Cp, art.215 alin.1 şi 2 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp şi art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp în infracţiunea prev. de art. .18 ind. 1 alin .1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 din Cp şi, – din infracţiunea prev. de art. 26 Cp rap. la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 combinat cu art. 289 alin.1 Cp cu referire la art. 18 alin .1 din Legea 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 289 alin.1 Cp – pentru inculpata Trăistaru Aristiţa. – din infracţiunile prev. de art. 25 Cp rap. la art. 18 ind.1 al.1 din Legea 78/2000, art. 26 Cp rap. la art. 215 alin.1 şi 2 Cp cu aplicarea art.41 alin.2 Cp şi art. 26 Cp rap. la art. 18 ind.1 alin.1 şi 3 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cp în infracţiunea prev. de art. 26 Cp rap. la art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78 /2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cp şi, – din infracţiunea prev. de art. 17 lit. c din legea 78/2000 cu aplic. art. 289 alin. 1 Cp şi art. 18 alin. 1 din Leg. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 289 alin. 1 Cp pentru inculpaţii Luţu Valeru Laurenţiu şi Mogonea Dumitru. I. În baza art. 18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp şi art. 5 Cp condamnă inculpata Trăistaru Aristiţa la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a, b şi c Cp – lit. c constând în interzicerea dreptului de a fi preşedinte al unei asociaţii, ca pedeapsă complementară. În baza art. 289 alin.1 Cp şi art. 5 Cp condamnă inculpata Trăistaru Aristiţa la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b şi c Cp. În baza art. 33 lit.a Cp, art. 34 lit. b Cp şi art. 35 alin.1 Cp inculpata Trăistaru Aristiţa va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cp, ca pedeapsă complementară. II. În baza art.26 Cp rap. la art. 18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cp şi art. 5 Cp condamnă inculpatul Mogonea Dumitru la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a, b şi c Cp – lit. c constând în interzicerea dreptului de a fi primar, ca pedeapsă complementară. În baza art. 289 alin.1 Cp şi art. 5 Cp condamnă inculpatul Mogonea Dumitru la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 253 ind.1 alin.1 Cp şi art. 5 Cp condamnă inculpatul Mogonea Dumitru la pedeapsa de 9 luni închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă, ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b şi c Cp.
În baza art. 33 lit.a Cp art. 34 lit.b Cp, art. 35 alin.2 Cp şi art. 5 Cp inculpatul Mogonea Dumitru va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cp, precum şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă, ca pedeapsă complementară. III. În baza art.26 Cp rap. la art. 18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cp şi şi art. 5 Cp condamnă inculpatul Luţu Valeru-Laurenţiu la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a, b şi c Cp – lit. c constând în dreptul de a ocupa funcţia de secretar, ca pedeapsă complementară. În baza art. 289 alin.1 Cp şi art. 5 Cp condamnă inculpatul Luţu Valeru-Laurenţiu la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b şi c Cp. În baza art. 33 lit.a Cp, art. 34 lit.b Cp şi art. 35 alin.1 Cp şi art. 5 Cp inculpatul Luţu Valeru-Laurenţiu va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cp, ca pedeapsă complementară. În baza art. 86 ind.1 Cp şi art. 5 Cp. Dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate inculpaţilor Trăistaru Aristiţa, Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru Laurenţiu pe durata termenului de încercare de 5 ani compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate ( 3 ani) la care se adaugă un interval de timp de 2 ani stabilit de instanţă conf. art. 86 ind. 2 Cp. În baza art. 86. ind. 3 Cp pe durata termenului de încercare inculpaţii Trăistaru Aristiţa, Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru-Laurenţiu trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi; – să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum si întoarcerea; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. În baza art. 86 ind. 4 Cp atrage atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare a executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin .5 Cp pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.397alin .1 NCpp şi art. 25 alin .3 NCpp dispune anularea următorului înscris fals – contract de arendă nr. 3026/11.06/2007 (fila 97, vol. I, dosar de urmărire penală). În baza art. 397 NCpp, art. 25 NCpp şi art.1357 NCciv. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Bucureşti şi obligă inculpaţii, în solidar, inculpata Trăistaru Aristiţa în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a com. Devesel şi partea responsabilă civilmente ZOOVITAE Devesel, iar inculpaţii Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru-Laurenţiu în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a com. Devesel la plata sumei de 748.934,66 lei cu titlu de despăgubiri civile precum şi la plata dobânzilor legale aferente. Constată acoperit prejudiciul provocat părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Bucureşti in limita sumei de 12343.08 lei. În baza art. 397 alin.2 NCpp şi art. 252 NCpp Menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15.05.2012 a DNA Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Trăistaru Aristiţa, Mogonea Dumitru şi Luţu Valeru-Laurenţiu (fila 6-8 vol. III dosar de urmărire penală) si ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15.05.2012 asupra sumei de 489.000,00 lei din contul cu nr.2532. 010102/251.95042.48017 .RON deschis la CEC Bank sucursala Dr. Tr.Severin de Asociaţia ZOOVITAE Devesel şi asupra sumei de 612.04 lei din contul având cod IBAN RO26CCMH0137RON0334310 deschis la CEC Bank sucursala Dr. Tr. Severin de asociaţia Sc ZOOVITAE Devesel. În baza art.274 alin .2 şi 3 NCpp obligă inculpata Trăistaru Aristiţa, în solidar cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a com. Devesel şi partea responsabilă civilmente ZOOVITAE Devesel, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpata Trăistaru Ariostiţa rămâne în sarcina statului (1/2 din suma de 300 lei pentru fiecare dintre cei 2 avocaţi desemnaţi din oficiu).
În baza art.274 alin .2 şi 3 NCpp obligă inculpatul Luţu Valeru- Laurenţiu, în solidar cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a com. Devesel, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul Luţu Valeru-Laurenţiu rămâne în sarcina statului (1/2 din suma de 300 lei pentru fiecare dintre cei 2 avocaţi desemnaţi din oficiu). În baza art.274 alin .2 şi 3 NCpp obligă inculpatul Mogonea Dumitru, în solidar cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a com. Devesel, la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Mogonea Dumitru rămâne în sarcina statului (1/2 din suma de 300 lei). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică” se arată în sentinţa magistraţilor.







